Cel mai inalt brad de Craciun din Europa a fost aprins

Evenimentul a generat un trafic infernal si blocarea a sute de persoane in centrul Capitalei

Cel mai inalt brad de Craciun din Europa, inaltat in Piata Unirii, a fost aprins de Ziua Nationala, in prezenta a aproximativ 70.000 de persoane. Cele peste doua milioane de beculete au incantat, la orele 19.00, pentru prima data, privirile zecilor de mii de oameni, care au infruntat imbulzeala si traficul infernal al Capitalei, generate cu prilejul acestui eveniment. Sute de persoane au ramas blocate in statiile de metrou sau de autobuz, nereusind sa-si faca drum catre Piata Unirii. Multi dintre participanti s-au declarat nemultumiti de organizarea spectacolului, precizand ca, desi au dorit sa participe la un eveniment frumos, au ajuns sa faca parte dintr-o multime nervoasa, care se calca pe picioare. De asemenea, bucurestenii au precizat ca, desi detasamentele fortelor de ordine erau impresionante, jandarmii si politistii au fost depasiti de situatie. In ciuda elementelor nefavorabile, participantii la eveniment au avut parte de cateva minute de artificii si efecte pirotehnice inainte de aprinderea celor doua milioane de beculete ale bradului. Luminile au fost aprinse de eleva castigatoare a concursului de desene cu tema „ªi eu am drepturi!“, organizat cu ocazia Zilei Universale a Drepturilor Copilului si de campionul mondial la sah la categoria 13 ani, Cristian Chirila. Bradul de Craciun din Piata Unirii, este cel mai mare din Europa, avand o inaltime de 76 de metri si peste doua milioane de beculete. Un brad similar, cu doar un metru mai mic, se afla in Portugalia. Potrivit primarului general al Capitalei, in data de 15 decembrie, va fi deschis in zona Pietei Unirii un targ de iarna, care va avea 20 de casute, precum si o sanie luminata, trasa de patru reni cu care va veni Mos Craciun. De la data deschiderii targului, pana pe 7 ianuarie 2008, se vor organiza, zilnic, concerte, vor fi animatori pentru copii, se vor da cadouri si se vor strange cadouri pentru copiii defavorizati.

A.M. PRESS

Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a2718_Cel_mai_inalt_brad_de_Craciun_din_Europa_a_fost_aprins_.aspx