despre scrisul pe internet: in contra forumistului roman

Interactivitatea. Acesta este cuvintul devenit un fel de mantra, in jurul caruia navigheaza „tot ce misca-n lumea asta“, virtuala sau nu. La scoala, invatatorii si profesorii trebuie sa predea dupa metode interactive, altfel sint „datati“, demodati, ineficienti, „neconfomi“, iar inspectorii de specialitate le dau calificative mici. La serviciu, daca ai o idee, un proiect, un surub care sa imbunatateasca activitatea sau – dimpotriva – daca ai niste observatii despre lucrurile care nu merg bine, nu mai poti sa faci, ca pe vremuri, un „referat“, un „raport“, o sesizare, in fine, „o hirtie scrisa“ si s-o depui la secretara sefului, ci trebuie sa organizezi o „prezentare interactiva“, cu power point-ul aferent, urmat de discutii. Exemplele ar putea continua, dar – evident – in fruntea acestui iures al interactivitatii se afla mass-media. Revolutiile sint locomotivele istoriei, spunea Marx. Acum, locomotivele schimbarii sint televiziunile si site-urile web, care pufaie din greu sa tina pasul cu „targetul“ si scot, in loc de aburi, norisori de interactivitate. Uneori, norisorii se transforma in ceata densa, care intuneca vederea calatorilor din vagoanele trase la deal, intru construirea paradisului comunicarii. Asa sint, de pilda, forumurile editiilor online ale ziarelor romanesti. Nu toate, de acord, nu intotdeauna, de acord. De cele mai multe ori.

Care va sa zica (pentru a simplifica problema): se publica niste articole pe Internet si cititorii (utilizatorii, „iuzarii“ sau cum vreti sa le ziceti) pot comenta, pot dezbate, pot pune intrebari autorului. E rapid, e eficace (pentru ca jurnalistii pot lua act imediat de parerile celor pentru care scriu), e democratic (pentru ca se creeaza un „spatiu public“). Dar asta in teorie. In practica (la romani, e fatala!), comentariile („postarile“, „comentsurile“ etc.) sint un fenomen complex, care tradeaza, dincolo de anonimatul asigurat de nicknames, o tipologie umana complicata.

Sint unii forumisti care nu fac decit sa injure, la propriu. Altii scriu mesaje ceva mai elaborate, dar pe dedesubt se intrevede tot impulsul de a injura: de exemplu, daca intr-un articol apare numele lui Ion Iliescu (indiferent in ce context), (ni) se reaminteste de catre vreun cetatean interactiv ca fostul presedinte e vinovat pentru mortii din decembrie 1989 si pentru mineriade; daca apare in articol numele actualului presedinte, imediat se gaseste vreun forumist care sa spuna ca „a vindut flota“, chiar daca nu e vorba de asa ceva. Asemenea frustrati cu idei fixe strica, de obicei, toata maioneza dialogului. Ca si in viata reala, n-ar trebui bagati in seama. Numai ca, in acest caz, interactivitatea lucreaza impotriva propriei meniri: nu-i poti ignora, din moment ce tehnologia 2.0 le permite sa se bage direct in vorba. Odata ce s-au pus in fason pe site, pina sa intervina administratorul web, injuraturile lor se lafaie linistite in calea cititorilor cumsecade, care chiar vor sa discute...

Alti forumisti descind din „arhetipul“ Valentin Stan („omul cu laptopul“ de la Antena 3). Ei nu intra in vorba decit pentru a-i probozi pe autori, intr-un limbaj mitocanesc si labartat (singurul de care sint capabili, probabil). Cu siguranta psihologii ar sti sa explice ce satisfactii le poate da respectivilor faptul ca pot „racni“ pe forum (dupa modelul TV al „arhetipului“ lor) la editorialisti si scriitori. Fara sa ma pricep la psihologie, presupun ca afectele lor dezordonate sufera oarecari reasezari de cite ori pot plasa pe forumuri „bai, Plesule!“, „Liicene“, „bai, nea Mirceo“ (Dinescu) si alte asemenea formule, adesea insotite de adjective referitoare la autorii cu care au pretentia ca vor „sa comunice“. Aceasta categorie nu trebuie ignorata, ci studiata cu atentie, pentru ca exprima un simptom interesant al non-comunicarii. Interactivitatea, in principiu, le da cititorilor posibilitatea sa intre in dialog cu autorii si, in acelasi timp, sa-si expuna parerile si in fata celorlalti. Or, „valentinstanii“ de pe forumuri nu au nici un chef de dialog, ci vor ca „publicul“ sa-i vada cum isi arata muschii verbali, cum ii „pun la punct“ pe intelectualii si jurnalistii neamului. Ei sint un produs pe dos al interactivitatii: de fapt, nu vor decit comunicare unidirectionala, dar „viceversa“. Si – din lipsa de educatie – se simt bine in balaceala egalitarista de Obor, in care toti „sintem“ ba, ma, nea... Intre ei si tehnologia web 2.0 sint doua secole.
Dar categoria care strica cel mai mult este, dupa parerea mea, aceea a forumistilor „de profesie“. Unii urmaresc anumite ziare si anumiti autori si „se baga“ doar pentru a strica discutia. Altii „se cunosc“ de pe diferite forumuri si se urmaresc pentru a se ciondani. (Mai sint si alte tipuri, dar trec peste...) Acestia deturneaza de-adevaratelea orice subiect si il „aduc“ la un maniheism primitiv, centrat de obicei pe vreo problema obsesiva a societatii romanesti. De pilda, indiferent ce articol „comenteaza“, ajung la conflictul dintre Basescu si Tariceanu, dupa care fiecare o tine pe a lui. Sau la „vechea dilema“: ne-au tradat occidentalii la Ialta sau nu? Sau: vor ungurii Ardealul? S.a.m.d. In general, ei „argumenteaza“ abundent si nu se lasa, umplind pagina web a ziarului de comentarii lungi, dar in afara subiectului. Aceasta categorie arata de ce nu se poate comunica eficient in Romania, ca in bancul acela in care un om zice „buna ziua“ si celalalt ii raspunde „ma, tu vrei sa-mi iei calul“. O ilustrare desavirsita a acestui proces a avut loc recent si am avut norocul sa o „vad“ (si sa o salvez in computer). In seara de 20 august, pe la 23,30, pe site-ul ziarului Gandul, aparea titlul unui articol de Cristina Modreanu („Cine reprezinta Romania“), dar textul (probabil dintr-o eroare tehnica) – nu. Forumistii intrasera deja in actiune si „produsesera“ 49 de comentarii in decurs de o ora. Unii intrebau pur si simplu („bine, bine, sint primul cititor..., dar unde-i articolul?!!!“), altii se cazneau sa faca ironii („e cel mai bun articol pe care l-am citit! felicitari! scurt, concis“), dar ramineau in „contextul comunicational“ dat. In scurt timp, scena a fost ocupata de citiva forumisti „de profesie“, care, dupa citeva schimburi de invective, au postat lungi paragrafe polemice, care ajungeau la concluzia ca „jidanii au fost si sint distrugatorii Romaniei si poporului roman“. Asadar, chiar si atunci cind comenteaza „absenta“, „nimicul“, asemenea forumisti ajung tot la obsesiile cu care „au venit de-acasa“. (Bineinteles, intre timp a aparut si textul articolului, iar administratorul web a eliminat comentariile aberante).

La ce mai foloseste, in asemenea cazuri, interactivitatea, la ce bun „dezbaterea“, de ce sa mai pierzi timp si resurse pentru a pune, pe pagina web a ziarului, forumul? Doar la trafic: forumistii dau click-uri multe si, astfel, sporesc traficul site-ului cu pricina. In rest, dezbaterea nu exista, dialogul cu autorii nici atit. Propun punerea in carantina a forumurilor pina cind „spiritul public“ din Romania va evolua. Stiu, n-am nici o sansa. Dar macar niste moderatori cumsecade, care sa stearga prostiile, invectivele, dar si comentariile care nu sint la obiect, se pot gasi? PS: Stiu ca, tehnic vorbind, „forumurile“ sint altceva decit comentariile postate in coada articolelor de ziar. Dar am preferat sa-i includ in categoria „forumistilor“ pe toti cei care dau cu parerea online...     
        
Mircea Vasilescu - Dilema Veche