V-ati intrebat de ce stirile din Irak nu se mai regasesc in buletinele de stiri?
Simplu – pentru ca in Irak lucrurile merg nesperat de bine. „Nesperat“ trebuie inteles, firesc, in contextul depresiei care ne cuprinsese pe toti in anii 2005-2006, cind razboiul din Irak parea definitiv pierdut si aproape nici o speranta nu licarea la orizont. Propensiunea presei spre dezastre se conjuga, in acest caz, cu antipatia generala fata de presedintele Bush. Avind mai multi soldati in teren si citeva lectii invatate – mai ales de la britanici, care au controlat imperial si impecabil zona lor de responsabilitate dupa martie 2003 –, profitind de o conjunctura buna si purtati de o vointa ultima, americanii au reusit sa stabilizeze Irakul intr-o masura tot mai mare.
Iata cifrele pe care expertii le stiu bine, sint publice, dar nu prezinta nici un interes pentru jurnalele de stiri:
In ansamblu, actele de violenta au scazut cu 80% de cind a inceput majorarea numarului de soldati americani (faimoasa „the surge“), iar violentele sectare, dintre siiti si suniti, au scazut cu 90%. Iunie si iulie 2008 au fost lunile in care numarul civililor ucisi in Irak a ajuns la cea mai joasa cota de la inlaturarea lui Saddam Hussein. Numarul soldatilor americani ucisi in operatiuni a scazut la un sfert fata de aceeasi perioada de timp din 2006, iar numarul soldatilor irakieni ucisi a scazut la jumatate. Poate cea mai importanta realitate este aceea ca organizatia al-Qaeda a pierdut sprijinul sunitilor si a fost, practic, alungata din provincia Anbar, acolo unde isi stabilise cartierul general in Irak.
Acest fapt, care a generat efecte pozitive in lant, este explicat de experti prin cresterea enorma a presiunii militare asupra provinciei dupa ce au sosit in Irak inca si mai multe trupe americane in cursul anului 2007, combinat cu pierderea de catre al-Qaeda a increderii sunitilor irakieni.
Organizatia lui Bin Laden a comis doua greseli strategice majore, de care americanii si oficialii de la Bagdad au stiut, spre lauda lor, sa profite foarte bine. Prima a fost aruncarea in aer a moscheii siite al-Askari din Samarra in 2006 si, din nou, in 2007. Crezind ca da astfel o lovitura decisiva siitilor si rapeste definitiv inimile sunitilor, al-Qaeda a declansat, de fapt, numaratoarea inversa a prezentei sale in Irak. Acest act terorist a dus violentele etnice din Irak la o culme neatinsa pina atunci. Acest veritabil razboi civil, care pentru noi, cei din afara Irakului, era haosul insusi, ii facea pe suniti sa inteleaga esentialul: al-Qaeda a stirnit un uragan siit caruia, de fapt, nu-i putea face fata. Militiile siite Mahdi, agresive si superioare numericeste, conduse de Moqtada al-Sadr, au coplesit filiala irakiana a organizatiei lui Bin Laden. Deja la sfirsitul lui 2006 si inceptul lui 2007 pentru suniti era limpede ca al-Qaeda nu poate sa-i apere de furia siita pe care chiar al-Qaeda o stirnise si cautau solutii. Inspirati, americanii erau chiar acolo, gata de cooperare.
A doua greseala majora a al-Qaeda a fost terorizarea sunitilor, pe care pretindea ca-i apara. Inca de cind a inceput sa domine Anbarul, al-Qaeda a dezlantuit o campanie feroce de aducere a sunitilor la litera sumbra a Islamului fundamentalist. Familii intregi, cu copii, femei si batrini, erau ucise in strada prin taierea gitului pentru ca refuzau sa practice Islamul furibund. S-au impus reguli absurde, cum ar fi interdictia cumpararii castravetilor de catre femei pentru ca forma falica a legumei impinge femeia la ginduri necurate. Trebuie spus ca, in imaginarul Islamului de tip al-Qaeda, asa cum castravetele este asimilat barbatescului, rosia e asimilata femeiescului. Evident, nu exista interdictia cumpararii rosiilor de catre barbati. Acest tip de opresiune cumplita a redus acum 15 ani populatia afgana la tacere supusa, dar irakienii sint altceva decit afganii. Prin urmare, sunitii au inceput sa se revolte, au inceput sa vrea alungarea al-Qaeda si au gasit imediat sprijin american. Cooperarea a fost foarte eficienta: sunitii irakieni aratau tintele al-Qaeda si americanii le loveau distrugator. In acelasi timp, siitii au inceput sa creada tot mai putin in propriile militii insurgente, pentru ca, pe masura ce violentele scadeau ca urmare a demantelarii al-Qaeda in teritoriile sunite, militiile siite nu se repliau, nu se imputinau, nu se dezarmau. Nemaiavind asa mult de luptat, militiile siite au devenit bande organizate care ii jefuiau chiar pe siitii pe care, teoretic, ii protejau de suniti.
In acelasi timp, printr-o noua filozofie de recrutare (inclusiv prin readucerea la comanda a unor inalti ofiteri din epoca Saddam) si cu un aparat de contrainformatii mult mai eficient, americanii au reusit sa reformeze serios armata irakiana. Eliminarea comandantilor care aveau legaturi cu insurgentii a fost primul pas al acestei reforme.
In concluzie, conform studiilor, mai mult de jumatate din irakieni nu mai cred ca armata favorizeaza sectar si cam 60% dintre irakieni cred ca politia lor e neutra din punct de vedere etnic. Aceasta fantastica rasturnare de situatie s-a petrecut pe parcursul ultimului an. Aceste evolutii, consolidate serios in ultimele 18 luni, aduc speranta. Irakul chiar pare a fi pe drumul cel bun. Americanii chiar se pot retrage fara riscul unei si mai mari destabilizari. Dupa alegerile locale din 2008 si cele generale din 2009, Irakul ar putea sa fie suficient de stabil pentru ca americanii sa plece linistiti. Daca lucrurile merg asa cum au inceput sa mearga, pina in 2011 nu ar mai trebui sa fie picior de soldat american in Irakul stabilizat.
Sever Voinescu - Dilema Veche