Nastase si Mitrea, salvati de Parlament

Adrian Nastase si Miron Mitrea au scapat de inceperea urmaririi penale. Pentru Nastase s-au inregistrat 120 de voturi pentru, 150 impotriva inceperii urmaririi penale si 6 voturi nule, iar pentru Mitrea, 107 voturi impotriva, 160 pentru si doua nule.
La sedita au fost prezenti 278 de deputati, in conditiile in care pentru inceperea urmaririi penale trebuia obtinute minimum 220 de voturi. In urma cu doua luni nu au reusit, din lipsa de cvorum. La o luna dupa ce Comisia Europeana critica explicit Parlamentul pentru blocarea dosarelor de mare coruptie ale ministrilor-parlamentari, deputatii se reintorc miercuri la urne, intr-o sesiune extraordinara, pentru a incerca din nou sa transeze dosarele Nastase si Mitrea, pentru care DNA a cerut aviz de incepere a urmaririi penale. O sesiune extraordinara pe care parlamentarii s-au lasat destul de greu convinsi sa o convoace, si asta abia in fata cererilor repetate ale presedintelui Basescu si a amintitelor critici din Raportul de tara.
Dincolo insa de declaratiile politice favorabile luptei anticoruptie si reformei in justitie rostite la unison recent la Cotroceni, la consultarile cu seful statului, balanta pare sa incline mai degraba catre un vot favorabil celor suspectati de a fi savarsit fapte de coruptie, sustine agentia NewsIn.
Si asta pentru ca cei care si-au anuntat intentia de a vota pentru inceperea urmaririi penale - PD-L, PNL si PRM - au fost doar 143 de deputati, fata de cei 220 cat ar fi numarul necesar luarii unei decizii. PSD are 102 deputati, iar PC, UDMR si minoritatile au in total 54 de deputati.
Pentru sedinta, partidele au anuntat o mobilizare generala. PD-L, PNL si PRM au anuntat ca vor vota pentru inceperea urmaririi penale a lui Nastase si Mitrea, PSD si PC au lasat o decizie oficiala pe ultimul moment, iar UDMR a anuntat ca fiecare deputat al sau va vota conform propriei constiinte. Votul se va da insa tot in baza acelorasi prevederi ca si in iunie, cand nu s-a reusit intrunirea cvorumului. Desi PD-L a sesizat la Curtea Constitutionala regulamentul Camerei, judecatorii au amanat un verdict pentru septembrie.
Votul de miercuri apare la doar doua zile dupa ce ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a anuntat ca pune punct mandatului la sefia DNA al lui Daniel Morar, „artizanul“ dosarelor Nastase si Mitrea, aminteste NewsIn. (Izabela Niculescu - Cotidianul)
Articol disponibil la adresa: http://www.romaniantribune.net/a2294_Nastase_si_Mitrea_salvati_de_Parlament.aspx