Ce altceva putea sa ma faca sa scriu din nou stiind ca nu-mi pierd vremea...?
Ar fi multe de povestit dar parca nimic nu-mi sta asa de pritocit pe creier si nu mai vrea sa plece ca si gandul acesta.
Invalmaseala evenimentelor si repeziciunea cu care stirile circula la noi romanii, adica exact precum telefonul fara fir cand din ce se zice se aude altceva, ma fac sa-mi pun intrebarea: Ce-i cu noi romanii de suntem asa?
Ultimele zile mi-au umplut biroul cu stiri care mai de care. De la ploi si inundatii catastrofale in tara la cutremure politice si propaganda cat se poate de strasnic pregatita, ba pentr-un partid ba pentru altul, si pana la comentarii si analize care de care mai exagerate despre cine cata pedeapsa ia si prin care stat al americii sau alte articole de’ale politicilor bisericesti de „zidire“ prin daramarea si distrugerea celorlati. Sa nu mai zic ca pe langa subiectele ce au prioritate in presa romaneasca mai primesc si cate-un sfat de publicare a stiu eu ce atac la persoana de la cate unul de parca-i gata sa stea in fata casei sa ma pazeasca pe mine si familie de ma incumet sa ma bag in toate.
Barfa pare sa fie mai de succes ca orice stire buna. Oricat ma lupt sa zvonesc si eu cate ceva, daca e de bine nu e asa de mieroasa stirea.
Avem prea multe lucruri bune de spus si sunt destule si cele care nu sunt menite doar sa dea apa la moara barfei ci chiar atrag atentia asupra unor aspecte ce ne afecteaza viata si societatea in care traim. Totusi parca la suprafata ramane doar mierosul, sau mai bine zis mirosul.
Eram dezamagit deunazi de faptul ca votul prin corespondenta a ratacit undeva pe la fundul sacului prioritatilor parlamentarilor romani care se stie bine ca nu vor sa ne vada alegandu-i. Dupa ce mi-am impartasit supararea si ingrijorarea m-am ales si cu un compliment: „Baa, da esti prost ca-ti pasa!“ Bine, oi fi.
Cu altcineva discutam de o alta dezamagire cu privire la nepasarea cititorilor in chestiunea schimbarii sau adaptarii codului familiei cautand sa-mi fac inteleasa convingerea asupra binecuvantarii lui Dumnezeu pentru natiunea care-L alege. Ii spuneam ca mi-ar fi placut sa vad mai multe semnaturi pe petitia respectiva, nu doar pentru a le arata politicienilor romani sau europeni ce multi putem fi ci pentru a-i arata lui Dumnezeu ca ne pasa de poruncile Lui si ca nu suntem Crestini doar prin nume ci si prin fapta, prin crez si atitudine. „Auzi tu, lumea-i prea ocupata ca sa-i mai pese de cu cine se insoara romanul. La urma urmei fiecare are dreptul sa traiasca cum vrea. Cine te crezi tu sa spui altcuiva ce sa faca?“ mi-a fost replica. Bine, n-o fi nimic dar stiu ca de vad pe unul ca e pe marginea gropii caut sa-i spun inainte de-a cadea si nu ma bucur sa-l vad cazand.
Am publicat in numarul trecut articolul semnat de tanara Dr. Mariana Cuceu despre talentatul artist plastic Alexandru Darida, un american de origine romana care se mandreste cu originea sa, iar operele sale de arta nu fac altceva decat sa imbogateasca prestigiul romanilor, prin culori si mesaj artistic. M-am bucurat sa vad la deschiderea expozitiei numerosii romani iubitori de arta si admiratori ai artistului. Totusi, din cea suta jumate de mii de romani ce pare sa fie asezata-n preajma Chicago-ului, cele cateva zeci bune au fost prea putine. Compatriotii nostri sunt mai aclamati de altii decat de noi. Imi zicea cineva ca invidia e buba.
Tot in numarul trecut am avut o serie de reportaje ca niciodata. Sincer, si fara nici o exagerare. Chiar nu s-a mai nimerit sa fi avut atatea evenimente importante in doar cateva zile. Sfintirea unei biserici ortodoxe, congresul celor doua eparhii ortodoxe romanesti si vestea unirii lor - sau mai bine zis a inceputului procesului de unire, congresul greco-catolic, absolvirea unui mare numar de studenti a Institutului Biblic Ekklesia, picnic intr-o biserica ortodoxa romaneasca, reuniunea fanfarelor bisericilor baptiste la Atlanta, toate dovedind preocuparile romanilor din America in jurul bisericii. Nici acestea nu au fost de-a dreptul o bucurie pentru unii care s-au si grabit sa-mi traga suturi pe la spate, bineinteles crezand ca n-am sa aud comentariile lor otravite.
Am sperat sa fiu inteles in apelul de sprijin disperat pe care l-am lansat dorind sa prinda mesajul in toate inimile bune. Totusi, prea putini au fost aceea care au inteles ca nu e suficient sa faci un compliment cuiva ci trebuie sa-i dai si o mana de ajutor. In pofida numarului celor care au raspuns, Dumnezeu a facut ca lucrurile sa fie in asa fel incat sa nu se opreasca totul. Am inteles inca odata ca El este de-asupra ingrijorarilor mele si chiar daca nu sunt multi cei ce-L dovedesc, chiar daca nu sunt multi cei ce-si arata dragostea, totusi El stie sa faca matematica altfel. El muta muntii si inmoaie inima tipografului.
De-aceea-mi place sa scriu, imi place sa culeg stiri si reportaje din presa. Imi place sa pregatesc fiecare ziar, editie cu editie, stiind ca am ocazia sa-L fac de cunoscut, sa-L recunosc pe El in toate caile mele, sa-L aduc in atentia dvs., sa sun din clopotel de fiecare data cand cred ca trebuie sa stiti de vreun eveniment sau de vreun pericol, fie el social, politic sau religios. Stiu ca nu toate va vor fi placute nici de-aici inainte insa intelegeti un lucru: Il aleg pe El! Calea, ADEVARUL si Viata!
N-oi fi io mandru ca’s roman tot timpul..., dar realizez faptul ca nascandu-ma in Ardeal in familie de credinciosi crestini, n-a fost voia mea ci a Lui. Asa ca inteles sau nu, sprijinit ori ba, atat cat ghiontirile nu-s fatale, ma rog sa-mi dea putere si El sa-mi fie bucuria alergarii si sudorii mele intotdeauna.
Steven V. Bonica - Redactor Sef