Aniversare Glorioasa

Nu stiu daca toti romanii cunosc, si bine ar fi ca toti sa cunoasca semnificatia zilei de 27 Martie 1918, cand Sfatul Tarii din Chisinau aflat in sedinta sub presedintia lui I.C. Inculet prin vot nominal, pe fata si cu respectarea libertatii cuvantului, a votat Unirea Basarabiei cu Romania; s-au numarat 86 voturi pentru, 3 contra, 36 de abtineri si 13 membri au absentat.

Prin decretul 842 din 8 aprilie 1918 dat la Iasi, regele Ferdinand a promulgat acest vot si astfel s-a consfintit unirea definitiva a acestei provincii romanesti cu Patria Mama.
In continuare ne propunem sa aducem la suprafata elemente care probeaza, fara tagada, apartenenta Basarabiei la Romania.

Cu 2000 de ani in urma, Burebista, creatorul si conducatorul statului geto-dac centralizat isi intinde autoritatea si peste teritoriile de dincolo de Prut si Nistru si chiar pana la gurile Bugului. Cu vremea, aceasta forma statala se destrama, iar Decebal (87-106) reuseste sa o refaca, dar nu sub forma din timpul lui Burebista. Dupa consumarea razboaielor daco-romane, statul dac dispare iar cand armatele romane parasesc regiunea, procesul de romanizare era deja incheiat iar istoria consemneaza un popor nou - roman. Urmeaza perioada marilor migratii, secolele III - XIII, si in pofida dominatiei temporare a acestora, continuitatea unei vieti romanesti este atestata de o seama de marturii literar-istorice. Dupa marea invazie a tatarilor din 1241 si crearea statului medieval, Tara Romaneasca, Basarab (1310 - 1352) cucereste de la tatari partea sudica a teritoriului dintre Prut si Nistru (Bugeac) care va fi stapanit si de urmasii sai pana la Mircea cel Batran (1386 - 1418). Nici Moldovenii nu s-au lasat mai prejos caci Roman I (1391 - 1394) si Stefan (1394 - 1399) - a nu se confunda cu Stefan cel Mare - au extins hotarele Moldovei pana la gurile Dunarii, Marea Neagra si Nistru. Roman I se intituleaza „Mare Domn, singur stapanitor al Tarii Moldovei de la munte pana la mare“. Trec peste domniile glorioase ale lui Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare si nu ma opresc nici la evenimentele care au permis Imperiului Otoman sa-si extinda, sa-si consolideze si sa-si impuna suveranitatea asupra Tarii Romanesti si Moldovei.

Romanii au fost obligati sa plateasca tribut, iar pe deasupra, am fost pusi la silnicii care ne-au vlaguit trupurile si secat izvorul lacrimilor. Nu s-au atins de credinta noastra. Aveam libertatea sa ne conducem dupa legi proprii, sa promovam politica externa proprie, sa ne alegem domni autohtoni recunoscuti de Poarta, sa folosim limba romaneasca in administratie, scoala, Biserica, sa avem moneda proprie. Turcii s-au mai angajat sa pastreze integritatea teritoriala a tarii, sa nu se amestece in treburile noastre interne si sa nu construiasca pe teritoriul Principatelor locasuri de cult musulman. Pana in 1711 intelegerea nu a fost cu nimic tulburata in afara de impotrivirea lui Ioan Voda cel Cumplit (1572 - 1574) de a nu plati tribut si unirea pentru scurt timp sub Mihai Viteazul in 1600 a Munteniei, Moldovei si Transilvaniei. Este de remarcat ca la 7 mai 1656 domnul moldovean Gheorghe Serban si mare cneaz Alexei Mihailovici al Moscovei au semnat un act prin care Rusia se obliga „sa respecte cinstea si randuielile Moldovei, sa recunoasca cetatile Chilia, Cetatea Alba si Tighina, impreuna cu regiunea Bugeacului, care erau ocupate de turci, si sa le inapoieze Tarii Romanesti pentru totdeauna“. Asta zic si eu marinimie pe rusi!? Prin Tratatul de la Lutzk din 13 Aprilie 1711 dintre Dimitrie Cantemir si tarul Petru cel Mare, se garanteaza autonomia Moldovei din timpul lui Stefan cel Mare. Dupa instituirea domniilor fanariote si desfiintarea armatei la 1739 de catre Constantin Mavrocordat, Principatele au ramas la cheremul turcilor. Pe pamantul patriei, intre 1711 - 1829 s-au purtat sapte razboaie. Rusia si Austria se implica tot mai mult in treburile noastre interne. La 7 Mai 1775, fara sa fie consultat nici unul dintre boierii de frunte ai Moldovei, turcii cedeaza Austriei Moldova de Nord, cuprinzand chiar cetatea de scaun a Moldovei, Suceava, dar si Putna cu mormantul lui Stefan cel Mare. Domnitorul Grigore III Ghica plateste cu viata opunerea acestui fapt. Deci sa se retina: pierderea Bucovinei este un act de tradare al turcilor, fara ca romanii sa fie macar consultati. In urma razboiului ruso-austriaco-turc (1787 — 1791) incheiat cu pacea de la Iasi, Rusia a obtinut tinuturile din Nordul Marii Negre, de la Nistru pana spre Nipru si astfel Rusia din 1792 si-a stabilit oficial granitele de-a lungul Nistrului, de la Hotin pana la Cetatea Alba.

Urmeaza un nou razboi ruso-turc intre 1806-1812, care se incheie prin tratatul de pace de la Bucuresti 16/28 Mai 1812, cu injumatatirea Moldovei: teritoriul cuprins intre Prut si Nistru, inclusiv raioanele Tighina si Hotin sunt anexate Rusiei Tariste. Abandonarea acestui teritoriu romanesc, pe care nu-1 cucerise cu sabia, reprezenta un act de tradare al intelegerii incheiate in trecut intre Moldova si Imperiul Otoman. Nu era prima data cand turcii treceau peste fagaduiala data, de a pastra nestirbite hotarele Principatelor. Este cazul sa mentionam ca la acest act au contribuit banii rusesti, tradarea lui Al. Moruzzi, dar si neputinta turcilor, epuizati si demoralizati in plina decadere politica si militara. Este posibil sa fi avut influenta si oscilatiile lui Napoleon I care la Erfurt semneaza conventia secreta din 12 octombrie 1808 care la articolul cinci dispune: „Inaltele parti contractuale (n.n. Rusia) se angajeaza a privi drept conditiune absoluta a pacii cu Anglia, ca aceasta din urma (n.n. Franta) sa recunoasca Finlanda, Valahia si Moldova ca facand parte din Imperiul Rusiei“, iar articolul 8 „Majestatea Sa imparatul Napoleon recunoaste aceasta anexare si intindere a hotarelor Rusiei pana la Dunare“, iar in Decembrie 1811 spune ambasadorul austriac, principele Schwarzenberg ca: „Imparatul francezilor socoteste Moldova si Tara Romaneasca, precum si Serbia, provincii austriece. Dunarea ca rau austriac, precum si gurile ei. Aceasta fie ca turcii cedeaza provinciile Rusiei, fie ca nu le cedeaza“. Acestea sunt faptele, chiar daca dupa semnarea tratatului, Napoleon era nemultumit, iar Tarul Alexandru nelinistit deoarece nu avea asigurata ratificarea. Aceste constatari sunt intarite de diferite masinatiuni politice, dintre care mentionez scrisoarea tarului catre Cicagof (guvernatorul Principatelor) din 13 Iunie 1812: „Ma tem ca sosirea lui Andreossy — trimisul lui Napoleon in Istambul - sa nu zagazuiasca sperantele noastre relative la ratificarea pacii“, iar generalul Balesov raporteaza trimisului tarului cu o scrisoare catre Napoleon: „Daca parasiti Moldova si Tara Romaneasca fara nici o rezerva“, ii zice Napoleon, „Sultanul va ratifica tratatul, dar daca pretindeti drept granita Prutul, fiti siguri ca nu va face aceasta“.

Dar treburile s-au aranjat, urmand acum rasplata si printre alte marturii avem un raport al lui Cicagof, care in august 1812 paraseste guvernarea Basarabiei in care scrie: „Va rog Sire sa aprobati pentru vistierul Nenciulescu, condus de mitropolitul Ignatie, care ne-a facut mari servicii... 2000 de galbeni pana cand veti binevoi sa-i fixati o pensie regulata“. La inceput se lucreaza ipocrit asa ca primul guvernator dupa anexare a fost boierul Alexandru Sturza, iar Biserica reprezentata de un arhiereu cu sentimente rusesti, Gavril Banulescu-Bodoni. Teritoriul anexat de rusi avea o suprafata de 45.630 kmp, mai mult cu 7400 kmp decat Moldova ramasa la noi. Dupa cinci ani, la 1817 rusii intocmesc un recensamant al populatiei care se prezinta astfel: populatia totala 482.630, din care romani 419.240 (86 %), ucrainieni 30.000 (6,5%), evrei 19.130 (4,2%), lipoveni 6.000 (1,5%), greci 3.200(0,7%), bulgari 1.205 (0,25%), gagauzi 1.205 (0,25 %). Tiganii nu sunt prinsi in acest recensamant, ei fiind considerati „robi“ si nici tatarii care au fost cu totii stramutati inca din 1806. Deci fapt de retinut, la data anexarii, Basarabia era populata cu 86% de romani. Dupa anexare populatia moldoveneasca incepe sa fie supusa deznationalizarii si rusificarii.

Treptat limba romaneasca este scoasa din circulatia administrativa si de stat, astfel ca incepand din 1843 aceasta etapa este finalizata. In fruntea tinuturilor au fost numiti „naciolnici“ iar romanii care vroiau sa ocupe functii publice trebuiau sa cunoasca limba rusa. In 1871 provincia a fost inglobata in randul guberniilor imperiului tarist, urmand a fi condusa dupa legile rusesti.

Incep colonizari cu elemente straine, inca din timpul razboiului ruso-turc din 1806-1812 sunt adusi bulgari si gagauzi, actiune continuata si intensificata si in anii urmatori. In 1814 sosesc primii colonisti germani si chiar elvetieni si francezi. Nimeni nu s-a plans de coalitia acestora. Mici agricultori si meseriasi sosesc masiv, evrei din Polonia si tinutul Chesov. Initial au fost colonizati 10.589; in 1817 erau 19.130, in 1862 numarul crescuse la 78.750 (8,6 %) pentru ca in 1897 sa ajunga la 228.169 (l 1,8 %).

Colonizarile masive, masurile discriminatorii, imense beneficii acordate celor de alta etnie si mai ales folosirea recensamantului au condus la mutilarea adevarului demografic. De exemplu, in 1856 populatia numara 914.679 locuitori din care 600.000 (64,4 %) romani, deci dupa o ocupatie de aproape patruzeci de ani se inregistreaza un deficit demografic al populatiei romanesti de 22 de procente, iar la recensamantul din 1897, deci la patruzeci de ani fata de recensamantul anterior, se ajunge la 47,6 procente. Pe aceste incredibile exagerari poate cineva sa dea macar doi bani? Mentionez in continuare ca in urma razboiului din Crimeea (1853-1856) care s-a incheiat cu infrangerea rusilor, acestia sunt obligati sa ne restituie sudul Basarabiei. Halal aliati? Cu toate persecutiile si oprimarile la care au fost supusi romanii din Basarabia, dupa 106 ani de asteptare activa si-au dezlantuit sentimentele patriotice si astfel s-a ajuns la marea infaptuire de la 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu Patria Mama, Romania. Pentru ca acest act nu a fost spontan ci s-a desfasurat in etape succesive, vom face o scurta prezentare a acestora.

Prima actiune de solidaritate a romanilor din afara granitelor cu idealul de faurire a Romaniei intregite s-a concretizat manifestarea din 6/19 Aprilie 1917 lansat de corpul voluntarilor romani transilvaneni constituit pe teritoriul Austro-Ungariei, fosti prizonieri de razboi, aflati in Rusia.

La 25 octombrie/7 noiembrie 1917, congresul ostasesc moldovenesc hotaraste sa declare autonomia teritoriala si politica a Basarabiei, fundamenteaza structura Sfatului Tar si cu aceasta ocazie este ales prin vot secret Ioan C. Inculet ca presedinte al Sfatului, dupa care reprezentantii politici, culturali, administrativi, grupuri profesionale si nationalitatilor conlocuitoare, cu mare majoritate, isi exprima adeziunea pentru autonomie teritoriala.

La 21 decembrie 1917 Sfatul Tarii declara teritoriul de peste Prut Republica Democratica Moldoveneasca, iar la 24 ian./6 feb. 1918 se trece la noua faza superioara, Republica Moldoveneasca Independenta. Pe inteleptii patrioti basarabeni nu-i mai poate impiedica nimeni, ca la 27 martie 1918 Sfatul Tarii, sprijinit si de patria mama, in numele poporului basarabean declara: Republica Democratica Moldoveneasca intre hotarele dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite in Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, in puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu Mama sa Romania. Acest act sfant a fost promulgat de regele Ferdinand Intregitorul si aprobat de intreaga suflare romaneasca.

Unirea Basarabiei cu Romania a fost confirmata si pe plan international la 28 oct. 1920 prin tratatul semnat de Imperiul Britanic, Franta, Italia, Japonia, de o parte, si de Romania, de alta parte. La 21 iulie 1936 prin tratatul de asistenta mutuala romano-sovietic de la Montreau, semnat de ministrii Maxim Litvinov si Nicolae Titulescu, se recunoaste granita Romaniei pe Nistru.

Dupa numai 22 de ani de convietuire pasnica in cadrul Romaniei Mari a tuturor teritoriilor romanesti, printre care si Basarabia si Bucovina si ca urmare a protocolului aditional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, sovieticii ne transmit la 26-28 iunie 1940 note ultimative si inainte de expirarea termenului impus de evacuare a armatei si administratiei romanesti din Basarabia si Bucovina, isi iau talhareste prada ochita, fata de amenintarea ca Romania in caz de opunere va fi rasa din istorie, suntem obligati sa cedam.

Rog cu aceasta ocazie sa se retina: Basarabia a trecut a doua oara in posesia Rusiei fara ca sa ne putem impotrivi furiei oarbe a sovieticilor in cardasie cu Germania hitlerista si de ce nu si cu atitudinea pasiva a occidentalilor. In cine sa mai avem incredere? Salvarea a venit tot din partea noastra si astfel sub comanda Maresalului Ion Antonescu „Romani treceti Prutul“ la 2 iunie 1941 s-au avantat in dezrobirea pamantului romanesc dar si contra fiarei comuniste, si astfel la 16 iunie 1941 tricolorul romanesc flutura deasupra Chisinaului.
Provinciile romanesti cucerite prin jertfa sutelor de mii de ostasi romani cazuti pe frontul de est nu se pot incalzi prea mult la sanul cald al Patriei Mama, caci prin masinatiuni politice intelegeri secrete si decizia celor trei mari (Stalin, Roosevelt si Churchill) la Ialta, in februarie 1945, tara noastra este inclusa in „zona de influenta ruseasca“, si din nou in decursul istoriei, a treia oara, Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta sunt inghitite de capcaunul din rasarit, fara ca glasurile noastre sa poata fi auzite.

Dupa pareri autorizate, conventia de armistitiu de la Moscova din 12 septembrie 1944, si Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947 sunt izbite de nulitate prin viciu de consimtamant al prevederilor anexa la Pactul Ribbentrop-Molotov si ocuparii cu forta a unui stat suveran. Nedreptatea este legalizata prin Tratatul de pace de la Paris semnat de Romania (ocupata de sovietici), SUA si Anglia si in care se stipula la art. I al II „Frontiera sovieto-romana este astfel fixata potrivit acordului sovieto-roman din 28 iunie 1940“.

Raspunsul corect este ca atunci Romania a cedat fortei brutale a URSS-ului si a evitat „gravele urmari pe care le-ar avea recurgerea la forta“ si guvernul roman mai mentioneaza la nota ultimativa „se vede silit sa primeasca conditiile... specificate in raspunsul sovietic“.
Aici guvernul roman nu a acceptat, in virtutea dreptului, cedarea teritoriului revendicat de sovietici. Daca ne intoarcem privirea inapoi, in istorie, vedem ca prin ceata figurile personalitatilor care au strambat imaginea Romaniei, au contribuit sau au beneficiat direct de ciopartirea teritoriului patriei noastre, au trimis in surghiun sau direct mortii, pe locuitorii Basarabiei si Bucovinei; sa nu ne mire ca printre acestia intalnim pe Napoleon I care promitea Basarabia cand Austriei, cand Rusiei, potrivit intereselor sale, Selim III, Alexandru, Tarul Rusiei, Moruzzi, Hitler. Stalin (pactul Ribbentrop-Molotov), Stalin, Roosevelt si Churchil (Ialta).

Nicolae Manolescu
Editor al revistei „Datoria Romaneasca“