Era poate, candva, un timid secretar cu propaganda PCR, dar profesor harnic, apreciat de colegii din strainatate si iubit acasa de studentii de la Geologie.
Rector solidar cu spiritul Pietei Universitatii, atent la imperativul reformei, propulsat de Alianta Civica in prim-planul opozitiei anticomuniste si uns ca prezidentiabil prin decizia incontestabila a seniorului Corneliu Coposu, dl Emil Constantinescu s-a bucurat de tot creditul intelighentiei romanesti in perioada 1992-1996.
Devenit sef al statului, omul politic Constantinescu a reusit sa dezamageasca. Mafia coruptiei i-a tras presul. La capatul a patru ani de mandat, orice speranta era spulberata. Nu inainte de a-l gratia pe generalul ceausist Ion Coman (coordonatorul represiunii din Timisoara 1989), fostul lider CDR s-a recunoscut infrant.
Parea hotarat sa faca un gest fara precedent pentru tanara noastra democratie: retragerea din activitatea publica in beneficiul revistelor ISI si al cercetarii stiintifice.
Ne-a parasit insa dupa modelul Nastase. Printre lamentabile ezitari, a confectionat justificari pe suprafete oratorice chinuite de alianta cu 0,5% popularitate. Invins de structuri, a cazut intr-o betie scriitoriceasca poststructuralista. Si-a redactat fluvial biografia condamnata la minorat istoric.
Volumele i-au fost recenzate intr-un vid al indiferentei. Traind pesemne rivalitatea mimetica fata de PNTCD, dl Constantinescu a incercat toate tehnicile resuscitarii. I-au iesit, pe rand, prietenia cu Iliescu, plutonul de garda la TV-Cristoiu, nasterea unui partid de marimea asociatiilor de locatari, fuziunea cu dreapta eminentelor liberale Orban, Remes sau Adomnitei.
Ceea ce il caracterizeaza insa cel mai mult este complexul fata de Traian Basescu. Cotroceniul nu are dreptul la opinii asupra educatiei si patrimoniului cultural ori despre Insula Serpilor si ruta petrolului, daca dl Constantinescu nu s-a antepronuntat deja in chestiune.
Orice ar spune presedintele in exercitiu, dl Constantinescu se ustura si ofera, la cateva minute distanta, o replica neputincioasa. Doar tanarul Gusa si jurnalistii-capusa ii mai intrec febrila redundanta si lipsa de umor.
Este oare atat de greu sa gasesti cheia pe buletinul de vot al luciditatii dupa ce ai pierdut definitiv puterea?
Mihail Neamtu - Cotidianul