Prin credinta-n Isus, crestinii ar trebui sa fie ca frati,
Uniti impreuna pe viata, avand o inima calma si buna,
Caci Dumnezeu ne-a creat sa fim mereu laolalta legati,
Prin credinta-n jertfa Lui pecetluita de spinii-n cununa!...
Marturisesc ca nu exista alt Dumnezeu in afara Celui ce S-a numit „Eu sunt Cel ce sunt“. In El, eu cred!
Fara credinta in Dumnezeu, omul este pandit de pericolul de a deveni o fiinta uscata ce nu traieste, ci se tareste zilnic ca o larva. Fara credinta esti fara de Cer! Gol pe dinauntru, cu un suflet zbarcit si nefericit! Fara iubire.
Majoritatea oamenilor nu traiesc, ci se tarasc zilnic „ca larve-de-om“ ce nu vor sa-si creasca aripile primind lumina si caldura dragostei lui Dumnezeu, ci se multumesc sa ramana fiinte uscate, fara vointa si fara dor de Cer, fara credinta, umbland „incruntati pe dinafara si goi pe dinauntru“, „surzi“ la cantecul naturii, „orbi“ la frumusetea capodoperelor lui Dumnezeu, „muti“ la marturisirea nadejdii de viitor, desi poarta in carapacea „templului lor de tina“ dorul pentru viata de veci ce are sa vina. Oamenii acestia se hranesc cu egoismul lor, cu „narcisismul“ lor si se cred „fericiti“, sorbind otrava clipei mefistofelice, din cupa oferita ce-i ispititoare si atragatoare, pe drumul acestei vieti trecatoare.
Egoismul omenesc a atins, in vremurile noastre, cea mai hidoasa forma la oamenii care nu cred decat in ei sau in surogate ale inventiilor mintii lor. De aici, cinismul orgoliului la oamenii fara credinta in Unicul Dumnezeu, caci se mint pe ei si ii mint si pe altii, caci toata viata lor nu o pot concepe decat cladita in jurul lor, pe acel gigantic „EU“: „eu“, „pe mine“, „cu mine“, „despre mine“, „pentru mine“, „in mine“, „pentru ai mei“.
O, omule! Unde ti-e coroana? Unde ti-e sufletul, primit ca dar, de la Dumnezeu? Unde ti-e credinta, ca sa fii fericit, c-ai dobandit aripi de zbor dincolo de nori si sa ai in tine tot ce-i mai nobil si mai frumos, de la Dumnezeu: Creatorul tau? Ai grija de sufletul tau, care este o „roua“ de natura cereasca „ce se lasa amestecata cu pamantul, dar el ramane lumina inchisa in pestera, dar care nu este totusi mai putin o lumina divina si nepieritoare“.
Nu uita, cititorule, ca ai in tine o comoara: „scanteia vietii traind in etern si niciodata murind“ cu care calatoresti intr-o viata inchiriata, pentru o scoala de cativa ani pamantesti, ca sa poti reintra in Tara Luminii ceresti! Si ai nevoie de o credinta nezdruncinata in Dumnezeu, ca sa nu-ti pierzi identitatea de copil al Sau.
De multe ori mi s-a pus o intrebare ce m-a facut sa cercetez si sa studiez mai sarguincios, sa fiu mai atent la ce ma inconjoara, sa privesc mai curios cerul, sa contemplu rasarituri si apusuri de soare, sa ma minunez mai mult de stelele atarnate pe coama cosmosului ce ma are de chirias al timpului si pe mine, sa sorb cu privirea frumusetile campiilor, ale dealurilor si ale muntilor, sa ascult mai emotionat murmurul apei de la izvor, sa stau in admiratie privind raurile, lacurile, marile si oceanele, campiile verzi, codrii cu pomii falnici, sa iubesc mai mult pe semenii mei: capodopera creatiei Tatalui meu, si sa ma simt mai mult parte din corola de lumini si minuni a lumii... Sa cred tot mai ferm, mai adanc si mai nezdruncinat in Dumnezeu si sa fiu fericit, cu bucuria mantuirii in sufletul meu.
Intrebarea ce au auzit-o urechile si sufletul meu de la prieteni, colegi, inamici, romani sau straini, necrestini sau pagani suna ca o incercare de debusolare: „Chiar crezi ca exista Dumnezeu?“
Suntem creati din infinit pentru infinit! Scoala de pe pamant in care am fost, prin nastere, inrolati are scopul sa ne formeze pentru Cer, iar pe pamant, sa ne transformam prin „nastere din nou“ in adevarati crestini. Este minunat si dumnezeiesc sa crezi si sa fii crestin cu adevarat! Viata de adevarat crestin inseamna bucurie, o fata radioasa, o inima plina de dragoste si multumire, de fericire si de preamarire a lui Dumnezeu, care este unica sursa de mantuire si nemurire pentru sufletul meu si al tau, cititorule.
Mi-e dor sa ma scald in bucuria si nemurirea lui Dumnezeu!
Da! Exista Dumnezeu cu-adevarat!
Unii oameni se indoiesc de existenta lui Dumnezeu. Altii nu cred. Altii vor dovezi si nu vor sa accepte credinta sufletului lor, care tanjeste catre Dumnezeu. Pentru cititorul „indoielnic“ aduc cateva argumente biblice si altele rationale.
Biblia ne spune ca sunt oameni care au vazut destule evidente despre existenta lui Dumnezeu, dar le-au nesocotit, desconsiderand adevarul „fiindca ce se poate cunoaste despre Dumnezeu le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si Dumnezeirea Lui se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El...“ (Rom.1/19-20).
Iata cateva argumente pe care le am in inima mea:
De-a lungul istoriei mii de milioane de oameni, din diverse straturi sociale, invatati si fara carte, sanatosi si bolnavi, de diferite temperamente, de diferite rase sociale: albi, negri, galbeni, copii, tineri, batrani au crezut si cred ca exista un Creator: un Dumnezeu, Caruia I se inchina. Logic, daca atatia oameni, de atatea veacuri se inchina unui Creator, poti tu sa fii sigur ca nu exista Dumnezeu?
Tot ce ne inconjoara, pe pamantul acesta cu o asa de minunata arhitectura: campii cu iarba si flori, dealuri si munti, padurile fara sfarsit, rauri si lacuri ne uimesc si ne incanta, daca le privim si le studiem cu atentie. Conturul si marimea pamantului este perfecta, caci doar la aceste dimensiuni si forma, gravitatea tine, la o distanta doar de vreo 83 de km, un strat subtire de gaze, mai ales nitrogen si oxigen, deasupra lui. Ganditi-va ca daca pamantul ar fi mai mic, n-ar putea avea atmosfera, cum este cazul planetei Mercur, iar daca ar fi mai mare, cum este planeta Jupiter, atmosfera lui ar contine doar hidrogen. Cum se face ca doar planeta noastra: pamantul are o atmosfera cu o combinatie de gaze care ajuta la sustinerea vietii plantelor, animalelor si a omului?
Gandeste-te, cititorule, ca pamantul este asezat la o distanta perfecta de soare, ca sa nu arda si nici sa nu inghete. Daca pamantul ar fi mai departe de soare, toti oamenii ar ingheta, iar daca ar fi mai aproape, am fi arsi de vii. Chiar o mica deviere in pozitia pamantului fata de soare ar face imposibila viata pe terra. Pamantul se invarte cu o viteza uluitoare in jurul soarelui, ramanand cuminte la locul lui, unde a fost de Cineva asezat: la o distanta perfecta de soare, ca sa nu arda si nici sa nu inghete; si odata cu el, nici noi oamenii. Mai mult, pamantul se invarte cu precizie nu doar in jurul soarelui, dar si in jurul axei sale, cu rabdare, ca sa aiba timp suprafata pamantului sa fie incalzita sau racita cat trebuie. Si face lucrul acesta in fiecare zi, de la Inceputul Inceputului.
Gandeste-te, cum de sta luna „aninata-n tavanul de sus“ al cerului, in lumea misterului, ca sa ne lumineze cararea noaptea, sa dea miscare valurilor marilor si oceanelor, ca acestea sa nu devina lacuri uriase stagnate, ci sa fie in miscare continua, sa ramana la cupa de apa lasata ca loc de colectare de ape, care sa nu sara peste malurile lasate ca hotare predestinate de Cineva?
Apa: lichidul fara culoare, fara gust, pentru mine este un mister ce curge din Cer, prin niste metamorfoze dirijate de niste legi uluitor de precise, ca sa putem trai. Plantele, animalele si omul contin multa apa. Corpul nostru uman contine cam doua treimi apa. Pentru viata avem nevoie de apa, care are un punct de fierbere si unul de inghet, dar corpul nostru are mecanismele cu care trebuie sa pastreze o temperatura cat mai constanta, pentru a mentine sanatos cortul de lut, ce ni s-a dat de imprumut, cat timp calatorim pe pamant.
Creierul omului este cel mai complex lucru din univers. Cum putem explica existenta creierului uman, care prelucreaza peste un million de mesaje pe secunda? Doar o minte mai inteligenta decat cea a omului putea sa creieze creierul omului, in care sunt depozitate informatiile cele mai importante, sunt filtrate cele mai putin importante si ne ajuta sa ne orientam in lumea materiala, in care traim si ne ducem activitatea zilnica. Sa fi fost doar o intamplare ca ni s-a dezvoltat un organ atat de minunat in craniul ce-l purtam pe umerii nostri de la leagan la mormant? N-ar fi absurd sa admitem ca milioanele de mesaje prelucrate simultan de creierul nostru, distingand culorile, si obiectele ce le vedem, simtind temperatura din jurul nostru, presiunea picioarelor noastre pe dusumea, sunetele sau zgomotele din jur, uscaciunea gurii, simultan tinand si evidenta proceselor din corpul nostru, respiratia, clipirea pleoapelor ochilor, foamea si setea, miscarea muschilor de la maini si de la picioare sunt doar o consecinta a intamplarii?
Eu cred ca este rezonabil sa acceptam ca doar un Creator desavarsit, atoatestiutor, a modelat acest computer divin si ni l-a facut cadou sa-l avem drept calauzitor, cat timp calatorim in cortul de tina, pe terra noastra batrana.
Ca sa fii fericit o vesnicie, este nevoie sa ai certitudinea ca Dumnezeu exista. El este sursa minunilor, a fericirii si a bucuriilor vesnice.
Credinta-i un far de lumina, pe drumul meu spre Cer.
Cand vanturile vietii ma-nabuse cu viscol mare si ger.
Ea ma poarta-n rugaciuni catre Mantuitorul ce mi-a luat
Din crucea prea grea ce-o aveam eu pe pamant de purtat.
Prof. Dumitru Buhai
E-mail: ProfBuhaiD@aol.com