,,Fariseule orb! Curata intai partea dinauntru a paharului si a blidului, ca sa fie curata si cea dinafara. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca semanati cu mormintele cele varuite, care pe dinafara se arata frumoase, iar inauntru sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi pe dinafara va aratati drepti oamenilor, iar inauntru sunteti plini de fatarnicie si de faradelege.
Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca ziditi mormintele proorocilor si impodobiti pe ale dreptilor, Si ziceti: de am fi fost noi in zilele parintilor nostri, n-am fi fost partasi cu ei la varsarea sangelui proorocilor. Astfel, dar, marturisiti voi insiva ca sunteti fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi intreceti masura parintilor vostri! Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei? De aceea, iata Eu trimit la voi prooroci si intelepti si carturari; dintre ei veti ucide si veti rastigni; dintre ei veti biciui in sinagogi si-i veti urmari din cetate in cetate. Ca sa cada asupra voastra tot sangele dreptilor, varsat pe pamant, de la sangele dreptului Abel, pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ati ucis intre templu si altar! Adevar graiesc voua, ca vor veni acestea toate asupra acestui neam“ (Matei 23,13-36).
Dupa aceea, Iisus vorbeste si prooroceste asupra Ierusalimului, zicand: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si cu pietre ucizi pe cei trimisi la tine; de cate ori am voit sa adun pe fiii tai, dupa cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar nu ati voit. Iata, casa voastra vi se lasa pustie; Caci va zic voua: De acum nu Ma veti mai vedea, pana cand nu veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului“ (Matei 23, 37-39).
Aceasta a fost cea mai zguduitoare cuvantare pe care Iisus a rostit-o in templul din Ierusalim, pentru descoperirea vietii lor de pacat in care traiau. Parasind templul, se va opri in curtea femeilor unde era cutia in care fiecare isi punea banul sau ajutand intretinerea templului. Tocmai atunci o femeie a aruncat doi banuti in cutie. Cei bogati adusera aur. Dar Iisus a subliniat darul vaduvei adus din putinul ei, si din inima, nu din orgoliu, si care nu va fi uitat, pentru ca Iisus a zis: „...Adevar graiesc voua ca aceasta vaduva saraca a aruncat in cutia darurilor mai mult decat toti ceielalti. Pentru ca toti au aruncat din prisosul lor, pe cand ea, din saracia ei, a aruncat tot ce avea, toata avutia sa“ (Marcu 12,43-44).
Dupa aceasta Iisus a plecat la Muntele Maslinilor din fata templului, iar ucenicii admirandu-l inca o data, si apropiindu-se de El I-au aratat cladirile templului cat sunt de frumoase. „Iar El, raspunzand, le-a zis: Vedeti toate acestea? Adevar graiesc voua: Nu va ramanea aici piatra pe piatra, care sa nu se risipeasca“ (Matei 24,2). Cand profetia lui Iisus se va implini, in anul 70 d. Hristos, cand au venit romanii, orasul Ierusalim a fost aparat de o armata de sase sute de mii de iudei. Multi au murit acolo, iar o suta de mii au fost dusi in robie, templul a fost daramat din temelie, orasul pustiit din cauza neascultarii liderilor si populatiei de prooroci, de invatatura lui Dumnezeu, precum le-a spus Iisus.
Iar la intrarea in Ierusalim, Iisus vazand frumosul oras a plans pentru el deoarece stia ca va cadea in viitor din cauza necredintei locuitorilor lui, dupa cum zice Scriptura: „Si cand S-a apropiat vazand cetatea, a plans pentru ea, zicand: Daca ai fi cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai. Caci vor veni zile peste tine cand dusmanii tai vor sapa sant in jurul tau, ...Si te vor face una cu pamantul, si pe fiii tai care sunt in tine, si nu va lasa piatra pe piatra, pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale“ (Luca 19,41-44). Asa plange Mantuitorul Hristos si azi, pentru atatea localitati si tari, deoarece le vede un viitor dureros fiindca oamenii se departeaza de la Credinta si urmeaza o viata fara legi morale, traind in afara voii lui Dumnezeu.
Cand au auzit ucenicii profetia asupra Ierusalimului ca nu va ramanea „piatra pe piatra“ s-au intristat si ajungand la Muntele Maslinilor, L-au intrebat: „Spune-ne noua cand vor fi toate acestea si care este semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului“ (Matei 24,3). Pentru ca ucenicii voiau sa stie atatea lucruri, Mantuitorul le-a raspuns, dar pe lung, pentru ca desfasurarea evenimentelor priveau mersul imparatiei lui Dumnezeu pe pamant, ca: in primul rand Iisus i-a prevenit sa nu-i amageasca cineva, apoi ca vor auzi de razboaie, ca se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie, va fi foamete si ciuma, si cutremure de pamant, multi vor fi ucisi din cauza numelui Sau, se vor vinde unii pe altii si se vor uri, si se vor ridica multi prooroci mincinosi ca sa amageasca pe multi. Din cauza faradelegilor, iubirea multora se va raci. Dar toate acestea sunt inceputul durerilor. Dar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui. Dar sfarsitul nu va veni pana nu se va propovadui Evanghelia imparatiei in toata lumea spre marturie si atunci va veni sfarsitul.
Atunci va fi o stramtoare mare cum n-a mai fost de la inceputul lumii si nici nu va mai fi. Indata dupa stramtoarea acelei zile, Soarele se va intuneca si Luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterea cerurilor se va zgudui. Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu slava multa. Dupa toate Iisus i-a asigurat, zicand: „Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, decat numai Tatal“ (cf.Matei 24,4-51). „Iar ceea ce zic voua, zic tuturor: Privegheati!“ (Marcu 13,37).
Meditatie. La toate aceste profetii eshatologice despre viitor Mantuitorul a dat invatatura: „Privegheati si va rugati, ca nu stiti cand vine Domnul vostru. De aceea fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni“ (cf. Matei 24,42-44), sa judece vii si mortii sau sa ne cheme la viata vesnica. De aceea omul este dator sa vegheze, sa se roage si sa se ingrijeasca de mantuirea sufletului sau, pentru ca sfarsitul omului poate fi in orice zi, mai inainte de sfarsitul lumii. Iar ca un exemplu de veghere le-a vorbit iarasi in Parabole.
Parabola celor zece fecioare. „Imparatia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care luand candelele lor, au iesit intru intampinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nebune si cinci intelepte. Caci cele nebune, luand candelele lor, n-au luat in ele untdelemn. Iar cele intelepte au luat untdelemn in vase, odata cu candelele lor. Dar mirele intarziind, au atipit toate si au adormit. Iar la miezul noptii s-a facut strigare: Iata, mirele vine! Iesiti intru intampinarea lui!
Atunci s-au desteptat toate acele fecioare si au impodobit candelele lor. Si cele nebune au zis catre cele intelepte: dati-ne din untdelemnul vostru, ca se sting candelele noastre. Dar cele intelepte le-au raspuns, zicand: Nu, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua nici voua. Mai bine mergeti la cei ce vand si va cumparati pentru voi. Deci plecand ele ca sa cumpere, a venit mirele, si cele ce erau gata au intrat cu el la nunta si usa s-a inchis. Iar mai pe urma au sosit si celelalte fecioare, zicand: Doamne, Doamne, deschide-ne noua. Iar el, raspunzand, a zis: Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi. Drept aceea privegheti, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni Fiul Omului“ (Matei 25,1-13).
Meditatie. Nici o meditatie nu poate fi mai inalta si salvatoare ca asupra invataturii Mantuitorului, care in cazul de fata zice: „Drept aceea privegheti, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni Fiul Omului“ (Matei 25,1-13). Iar la ce sa privegheze omul in zilele vietii, este sa-si pregateasca untdelemn in candela vietii lui, de credinta, de fapte bune cu ajutorul harului dumnezeiesc care ii este dat, pentru ca nu stie omul nici sfarsitul vietii lui si nici venirea Domnului sa judece vii si mortii. Iar daca nu isi va pregati omul candela vietii sa fie gata pentru intampinarea Mirelui cand va veni, in zadar va striga ca fecioarele nebune care au intarziat: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua. Iar El raspunzand, a zis: Adevar zic voua: Nu va cunosc pe voi“ (Matei 25,11-12).
Parabola talantilor. „Un om plecand departe, si-a chemat slugile si le-a incredintat averea sa. Unuia i-a dat cinci talanti, altuia doi, altuia unul. Fiecaruia dupa puterea lui si a plecat. Indata, mergand, cel ce luase cinci talanti a lucrat cu ei si a castigat alti cinci talanti. De asemenea si cel cu doi talanti a castigat alti doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a sapat o groapa in pamant si a ascuns argintul stapanului sau.
Dupa multa vreme a venit si stapanul acelor slugi si a facut socoteala cu ele. Si apropiindu-se cel ce luase cinci talanti, a adus alti cinci talanti, zicand: Doamne, cinci talanti mi-ai dat, iata alti cinci talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria Domnului tau. Apropiindu-se si cel cu doi talanti, a zis: Doamne, doi talanti mi-ai dat, iata alti doi talanti am castigat cu ei. Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau.
Apropiindu-se apoi si cel ce a primit un talant, a zis: Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai imprastiat. De aceea, m-am temut si m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata ai ce este al tau. Si raspunzand stapanul sau i-a zis: Sluga vicleana si lenesa, stiai ca secer unde nu am semanat si adun de unde nu am imprastiat? Se cuvenea deci ca tu sa pui bani mei la zarafi, si eu, venind, as fi luat ce este al meu cu dobanda. Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti. Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnica aruncati-o intru intunericul cel mai dinafara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor“ (Matei 25,14-30).
Meditatie. Prin aceasta Pilda a talantilor, Iisus descopera tuturor oamenilor ca fiecare copil cand se naste, Dumnezeu il trimite in aceasta viata cu talantul lui, adica cum am spune noi cu talentul lui, cu care el lucrand la maturitate poate sa-si dobandeasca painea cea de toate zilele, chiar si mai mult. Totul este ca omul sa descopere in el talantul lui si sa lucreze cu el pentru mantuirea sufletului sau dupa harul care i s-a dat.
Iar daca nu va lucra cu talantul ce i s-a dat pentru mantuirea sufletului sau si-l va ingropa ca sluga lenesa, atunci Domnul Dumnezeu, va zice: „Luati deci de la el talantul si dati-l celui ce are zece talanti. Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnica aruncati-o intru intunericul cel mai dinafara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor“ (Matei 25,28 -30).
(continuare in numarul urmator)
Preot Paroh Aurel Sas,
Biserica Ortodoxa Romana Sf. Gheorghe
Las Vegas, Nevada