Un nor negru a disparut si altul incet, incet, s-a infiripat din nou peste o parte din Europa - perioada de impunere, de presiune si posesie, de exterminare a valorilor si intoarcere in barbarie, intoarcere in comuna primitiva, intoarcere impotriva firii. A fost impusa legiunea rosie, pentru a strica o buna randuiala, cladita si verificata prin proces natural, in sute si mii de ani. A fost o perioada ce a fortat acest popor sa abdice de la valori de mii de ani, sa renunte la credinta, la datina, la dreptul de a gandi, la libertate, la tot. Nu erau de ajuns napastele trecute peste noi, napaste care ne-au tinut in urma Europei? A trebuit sa avem parte si de napasta rosie, napasta venita tot dinspre rasarit.
Aceasta venire l-a transformat pe Dumnezeu in dusman, biserica fiind transformata din valoare milenara de dainuire si creatie in valoare negativa, coborata si umilita, apoi cucerita fortat, daramata, neglijata, uitata si schimbata intru lauda conducatorului si a legiunii rosii.
Crima si genocid spiritual, mutilare si deformare, chiar anihilare a valorilor si reperelor morale. Dezinformarea a transformat mila in ura, darnicia in zgarcenie, iubirea in interes, unitatea in dezbinare, dragostea de tara in ceva umilitor, harnicia in dezinteres si lene, prin lipsa responsabilitatii proprietatii, obiceiul si traditia obstii in adunari de partid de camin cultural, toate acestea impuse cu forta.
Sirul transformarilor nu a fost epuizat pana cand nu s-a ajuns ca acest popor sa nu mai poata pune pe masa painea si branza, maslina si oul, carnea si salamul. Toate acestea au avut repercursiuni, au generat consecinte grave, consecinte care sunt platite din pacate si astazi, ca efect al faptelor savarsite cu zeci de ani in urma.
Aceste consecinte au dus la o prelungire funesta, prelungire pentru preluare de putere de catre oamenii trecutului, care inca dureaza si astazi, prelungire pentru transformarea unora din cei mai verosi comunisti in capitalisti. Acestia, cu radacinile infipte adanc in trecutul rosu, se zbat, se agita, mint, promit, si inca mai amagesc acest popor. Au fost construite cuburi de beton, cuburi in care vara oamenii stau efectiv si se prajesc la temperaturi toride. Datorita modului in care au fost construite, amplasate la „sosea“, ofera astazi gaze si noxe de masina, praf, sufocare.
Transformarea valorii produse prin munca individuala si de familie in valoare produsa de „mosier“ a dus la promovarea nonvalorii in constiinta satului. Aceasta noua civilizatie si cultura impusa nenatural, urat si pervers, a modificat mult de tot pe nea Vasile, nea Ion, nea Gheorghe, nea Petre si pe copiii lor, pe toti oamenii. Pe toti i-a atins aceasta iesire din ratiune, i-a atins ca o boala lunga si grea, boala care a durat generatii, boala care inca mai continua sub anumite forme.
Perversitate si rafinament psihologic de a manevra mase, grupuri de indivizi impotriva altor grupuri, indivizi contra altora, un machiavelism de inchizitie, dus la extrem. Taranul nostru, cu ce a mai scapat nemutilat moral si material, s-a trezit cu sapa in spate pe ogorul tuturor, adica al nimanui.
Desi pana mai ieri erau ca neamuri, intre vecini s-a infiltrat o intrecere pe criterii pe care nu le intelegeau, unul laudat, altul batjocorit, ca sa bage dihonie intre ei, cat sa poata fi condusi. Asa a ajuns taranul sa doreasca copiilor sai sa nu mai munceasca, sa invete neaparat carte si sa plece la oras. Sa doreasca ca fiul sau fiica lui sa devina muncitor sau intelectual, trimis fortat la oras. Din plug si traditie sa faca cuburi de beton, sa devina comozi si emancipati, aruncand gunoiul pe geam din cubul de beton. In loc de fermier si om al pamantului, iubitor de pamant si animale, iubitor de natura, a ajuns sa mangaie in scara cubului de beton caini rapanosi si sa miroasa benzina si motorina din lungi siruri de camioane. A ajuns sa se multumeasca, in loc de gradina si plai de rai, cu o increngatura de vrejuri, jumatate verzi, jumatate uscate, cu sarme legate, cu hartii amestecate.
Seara pe plai… de balcon stramt, cu o floare in cutie de conserva gata sa cada. Asa a ajuns sa fie reprezentat idealul pentru taranul roman, respectiv visul si fericirea sa.
Viorel Muha