- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 175
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Traian Basescu i-a cerut lui Teodor Melescanu, printr-o scrisoare deschisa, sa aplice legea in cazul celor opt ministri

Marti, 22 ianuarie a.c., Presedintele Traian Basescu a trimis o scrisoare ministrului interimar al Justitiei, Teodor Melescanu, prin care il avertizeaza ca va lua masuri in cazul in care va refuza, in continuare, sa transmita Parchetului cererile de incepere a urmaririi penale in cazul celor opt fosti si actuali ministri.

Seful statului ii solicita ministrului interimar al Justitiei sa respecte Constitutia, independenta justitiei si sa nu intarzie aplicarea legii atunci cand este vorba despre oamenii politici. Basescu ii atrage, din nou, atentia lui Melescanu ca nu are atributii privind verificarea legalitatii actelor Presedintiei, ci doar ale Guvernului.

In plus, presedintele ii cere lui Melescanu sa se limiteze la atributiile legale pe care le are, transmitand solicitarile de incepere a urmaririi legale catre Ministerul Public, impreuna cu referatele procurorilor de caz si cu cererile formulate de procurorul general si de procurorul DNA.

Va prezentam textul integral al scrisorii:

Stimate Domnule Ministru,

Am luat act cu ingrijorare de refuzul dumneavoastra de a transmite cererile mele pentru inceperea urmaririi penale a fostilor si actualilor ministri, Adrian Nastase, Miron Mitrea, Victor Babiuc, Szolt Nagy, Tudor Chiuariu, Paul Pacuraru, Codrut Seres si Decebal Traian Remes, desi dosarele cauzelor v-au fost remise inca din data de 16.01.2008 de Administratia Prezidentiala. Fac precizarea ca Presedintele Romaniei nu este organ de cercetare penala si nici nu se substituie procurorului sau judecatorului cauzei.

Ca urmare a adresei dumneavoastra nr. 6231/01/2008 si inregistrata la Administratia Prezidentiala cu nr. 239/18.01.2008, in data de 18 ianuarie 2008, v-am transmis sub sigiliu documentele care au stat la baza referatelor procurorilor de caz pe care in data de 19 ianuarie a.c. mi le-ati restituit. Aceste documente venite din partea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Directia Nationala Anticoruptie au stat la baza solicitarii primite si s-au aflat in copie la Administratia Prezidentiala, cu inscriptia „Conform cu originalul“ si stampila institutiilor transmitatoare. Documentele in original s-au aflat intotdeauna la Ministerul Public.

Absolut toate documentele pe care le-am detinut v-au fost transmise.

Precizez ca documentele pe care le-am avut la dispozitie au stat la baza solicitarii de incepere a urmaririi penale, dumneavoastra ca ministru al Justitiei neavand dreptul de a cenzura decizia Presedintelui. In acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr.1133 din 2007 este foarte clara.

Domnule ministru, va solicit sa respectati Constitutia Romaniei, independenta justitiei si sa nu intarziati aplicarea legii atunci cand este vorba despre oameni politici. De asemenea, va atrag atentia ca nu aveti atributii privind verificarea legalitatii actelor Presedintelui, ci doar verificarea legalitatii actelor Guvernului.

Avand in vedere ca in momentul de fata impiedicati indeplinirea unei prerogative a Presedintelui Romaniei, va solicit sa va limitati la atributiile legale pe care le aveti, transmitand solicitarile mele de incepere a urmaririi penale catre Ministerul Public impreuna cu referatele procurorilor de caz si cu cererile formulate de procurorul general si procurorul sef DNA, documente ce se afla in posesia dumneavoastra. Va atentionez ca in caz contrar ati savarsi un abuz in serviciu si nu voi ezita sa actionez, in baza prerogativelor legale si constitutionale pe care le am, in vederea normalizarii situatiei
.

(Realitatea TV)

Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net