Fragment din cartea cu acelasi titlu publicata in limba romana de editura Majesty Press din Arad, Romania
(Continuare din numarul trecut)
In al doilea rand, murmurarea implica acele lucruri pentru corectarea carora nu fac nimic. Aleg sa ma plang, insa nu fac nimic sa schimb situatia. Aceasta este murmurare. Este murmurare sa te plangi de numarul mare de avorturi, fara sa te rogi sau sa pichetezi impotriva lor sau sa votezi impotriva, sa faci donatii sau sa le scrii conducatorilor. Nu faci nimic, doar comentezi in barba si iata rezultatul – murmuri. Este murmurare sa vorbesti despre faptul ca sotul tau nu petrece suficient de mult timp cu copiii. Nu este murmurare cand vorbesti cu sotul tau si incercati sa gasiti impreuna o solutie constructiva. Este murmurare cand ii spui unui pasager: „Mancarea asta e ingrozitoare!“ Nu este insa murmurare cand ii spui insotitoarei de zbor faptul ca nu-ti place friptura si ceri politicos sa iti aduca in schimb un antreu.
In conformitate cu definitia noastra, murmurarea implica anumite circumstante. Observati ca murmurarea nu implica oameni. Critica are de a face cu oameni; murmurarea se refera la circumstante. Vom vorbi despre critica in capitolul 5. Murmurarea se refera la circumstante, la anumite situatii care ne displac datorita impactului pe care-1 au asupra unei persoane sau lucru pe care ii pretuim.
In final, murmurarea implica exprimarea nemultumirii. Aici este o smecherie. Unii oameni sunt mandri de capacitatea lor de a se stapani cand vorbesc. „Nu murmur niciodata“, spun ei. Ei bine, mai asteptati cateva minute. Aceia dintre noi care suntem extrovertiti si care ne surprindem adesea spunand lucruri pe care apoi le regretam am dori ca aceia dintre voi care sunteti introvertiti sa recunoasteti ca nu va bucurati de victorie doar pentru ca aveti o banda adeziva lipita pe gura. „Omul se uita la ceea ce izbeste ochii, dar Domnul se uita la inima.“ (l Samuel 16:7) Asa ca murmurarea nu este o simpla izbucnire de frustrare, ci cuprinde si acele lucruri pe care le gandim. Si acestea inseamna murmurare. A-mi exprima nemultumirea in orice fel - nu numai verbal, ci si in gandire - fata de o circumstanta pentru a carei schimbare nu fac nimic... este murmurare. Pe termen scurt, ne separa de Dumnezeu; pe termen lung, devine un stil de viata si ne petrecem intreaga viata in pustie.
CAT DE FRECVENTA ESTE ACEASTA PROBLEMA?
Poate ca te intrebi: „Sunt multi oameni care murmura?“ „Sunt oamenii cu adevarat cartitori?“ Este usor de raspuns la aceasta intrebare; pur si simplu deschide ziarul la scrisorile adresate editorului si vei gasi acolo plangeri dupa plangeri.Sau stai la serviciu langa instalatia pentru racit apa si asculta-i pe angajati cartind cu privire la ultima „decizie neinspirata“ a sefului. Sau intra pe internet. Numarul paginilor web dedicate murmurarii este incredibil.
Un site de pe internet spune pe prima pagina: „Bine ati venit! Aici este locatia gratuita de pe internet unde puteti sa va descarcati sufletul si sa murmurati. Dati-i drumul. Va va face bine. Doriti sa va eliberati chiar acum? Incepeti! Aflati cu privire la ce se plang altii. Scrieti ce va nemultumeste. Spuneti-ne cum va numiti.“
Va vine sa credeti? Mai exista si un alt site intitulat The Complaint Station (n.tr. Statia Plangerilor): „Regele murmurarii. Peste cinci milioane de persoane servite. Detinem recordul pentru cele mai multe plangeri si suntem pionieri in domeniul plangerilor in direct.“ La aceasta le-as raspunde: „Gasiti-va o ocupatie!“ Insa lucrurile nu se termina aici: „Scopul Statiei Plangerilor este sa va asigure o locatie in care sa va aduceti plangerile sau sa aveti acces la plangerile deja existente. Va puteti plange cu privire la subiecte ca...(bla, bla, bla).“ Nu vi se pare deplasat? Urmatorul site probabil ca a fost primul de gen de pe internet; are cel mai bun nume: www.complain.org (n.tr. www.plange-te.org).
Plange-te cu privire la orice. Toata lumea este aici pentru a te asculta. Plange-te de vecinul tau. Plange-te de companiile aeriene. Plange-te de trenuri. Plange-te de galagie. Murmura impotriva soacrei tale. Plange-te de preturile ridicate. De furturi. De gropi. De politie. Plange-te de bogatie. Vaita-te de serviciu. Murmura impotriva sefului. Poti sa ni te plangi chiar de site-ul nostru. Vom asculta si vom spune tuturor. Fara exceptie!
Pe masura ce citeam toate acestea, in incercarea de a arata cat de frecventa este problema murmurarii, am inceput sa-mi dau seama ca oamenii acestia au nevoie de terapie psihologica serioasa, pe termen lung. Insa apoi m-am gandit: „Cu siguranta ca Biserica lui Christos a depasit astfel de probleme.“ Si apoi am dat peste un site pe internet care oferea ocazia de „a te plange aici de orice. Toti avem uneori nevoie sa ne eliberam de emotii.“
Acest site le ofera crestinilor o gama intreaga din care pot sa aleaga motive pentru care sa se planga. A fost inventata murmurarea cu variante multiple! Parca aud oameni citind aceasta lista si gandind: „Nici macar nu eram suparat de asta, insa acum, ca mi s-au deschis ochii - frate, situatia aceasta e intolerabila!“ Site-ul are domenii de genul: murmura ca la Colegiul biblic preturile sunt prea ridicate; plange-te de oamenii care injura; murmura ca fratele tau e un animal; murmura impotriva pastorului tau de tineret...
Nu vi se pare complet aiurea? Din nefericire, astfel de lucruri raspandesc saracia spirituala in biserica de astazi. Ca pastor, aud mereu oameni plangandu-se ca, intr-un mod inexplicabil, fericirea si pacea vietii crestine ii ocolesc. Se simt frustrati ca multe dintre lucrurile bune pe care Iisus le ofera sunt pentru ei simple concepte si nu realitati experimentate personal. Cand le cer mai multe detalii, ei imi povestesc ca, de fapt, viata lor a devenit o pustietate! Evideeeent! Exact! Intocmai ca o pustietate. Faceti legatura? Aceia care aleg murmurarea ca stil de viata isi vor petrece intreaga viata in pustie. Murmurarea este un pacat care face ca viata sa fie o experienta a pustietatii.
DUMNEZEU ASCULTA
Gandeste-te: Dumnezeu a auzit fiecare cuvintel din plangerile copiilor lui Israel. Observati din nou textul: „Poporul a devenit ca aceia care cartesc,., si…Domnul a auzit.“ (ll:l) Domnul a auzit; EI era acolo. Oamenii nu mai bagau in seama stalpul de nor care ii insotea ziua si stalpul de foc care ii conducea noaptea, continuu in mijlocul lor. Acestea erau menite sa fie dovezi uimitoare ale faptului ca Dumnezeu era acolo, dovezi care trebuia sa inspire o atitudine umila. In schimb, poporul nu L-a pretuit pe Dumnezeu. Aceasta nu era prima ocazie in care murmurau. Observati numarul plangerilor inregistrate numai in cartea Exodului:
„Nu asta-ti spuneam noi in Egipt: Lasa-ne ca sa slujim ca robi egiptenilor, ca vrem mai bine sa slujim ca robi egiptenilor decat sa murim in pustie?“ (14:12)
„Poporul a cartit impotriva lui Moise, zicand: „Ce vom bea?“ (15:24)
„Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviti de mana Domnului in tara Egiptului, cand sedeam langa oalele noastre cu carne, cand mancam paine de ne saturam; caci ne-ati adus in pustia aceasta, ca sa faceti sa moara de foame toata multimea aceasta.“ (16:3)
„Insa acolo poporul era chinuit de sete; si au murmurat impotriva lui Moise, zicand: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca sa ne faci sa murim aici de sete cu copiii si cu turmele noastre?“ (17:3)
Citim aceste plangeri mereu si mereu: „Si poporul cartea.“ Si „De ce nu avem mai mult dintr-asta... si cand vom primi din cealalta?“ Si „Doamne, de ce nu vezi ca avem nevoie..?“ Si „De ce nu ne-ai lasat.,.?“ Refrenul plangerilor se aude ca un ecou: „Nu putem sa primim...?“ Si „Nu este bine.“ Si „Ar trebui sa avem...“ Asa ca refrenul continua si ce este mai grav este ca larma astfel creata reverbereaza chiar in urechile Creatorului, Dumnezeu le-a auzit cartirile si El le aude si pe ale noastre.
CEL MAI RAU GEN DE MURMURARE
Am ajuns la un punct important. Da, Dumnezeu aude cartirile noastre despre vreme si despre traficul aglomerat si despre impozite si despre declinul social si despre varsta si despre orice altceva ne mai plangem. Dumnezeu aude acestea. Exista totusi un anumit gen de murmurare care zgarie cel mai tare auzul lui Dumnezeu. Intoarceti-va la Numeri 11; vedeti daca puteti desprinde cel mai periculos gen de cartire din versetul 1. „Poporul a devenit ca aceia care cartesc de nenorocire in auzul lui Dumnezeu.“ Acesta este cel mai rau gen de murmurare. Sa te plangi de situatii potrivnice. „De ce trebuie sa trec prin asta? De ce trebuie sa indur aceasta situatie dificila cand viata este atat de usoara pentru altii? Sunt satul si obosit sa tot fiu satul si obosit; cand se vor sfarsi toate acestea? De ce nu este viata mea la fel cu a lui Bill Jones sau cu a altcuiva?“
Este vorba despre „Incercarea mea... Dificultatile mele... Soarta mea... Nenorocul meu.“ Toata aceasta larma ametitoare ajunge la urechile lui Dumnezeu, pana cand El raspunde: „Puteti sa incetati cu murmurarea aceasta cronica?“
Scriitorul cartii Evrei ne-a avertizat: „Nu dispretui pedeapsa Domnului... caci Domnul pedepseste pe cel pe care-1 iubeste.“ (12:5-6) Dumnezeu a ingaduit pentru fiecare om o anumita masura de adversitate. Tu ai masura ta de situatii potrivnice si eu o am pe a mea. Este exact masura potrivita pentru a implini schimbarile vesnice pe care Dumnezeu le doreste in viata noastra. Masura adversitatii tale nu se aseamana cu a nimanui. Aceasta este acea latura a vietii despre care poti spune „Nimeni nu cunoaste necazul cu care m-am confruntat.“
Pentru unii oameni, adversitatea este o problema de sanatate. Pentru altii, este o cariera dificila si lipsa unui loc stabil de munca. Pentru altii, este o tragedie de familie care a avut loc cu ani in urma si in urma careia au acum de purtat pe umeri sarcina apasatoare a responsabilitatii care pare cu totul nedreapta si insuportabila. Unii poate au facut o alegere neinspirata in tinerete si casnicia lor se destrama, iar acum se lupta cu probleme specifice familiilor mixte si cu consecintele acelor alegeri. Oricare ar fi masura adversitatii, este „crucea“ pe care tu o ai de purtat.
Sufar pentru prietenii mei care isi doresc cu disperare sa devina parinti, dar carora Dumnezeu nu le-a ingaduit pana in acest moment sa aiba copii. Unii isi doresc sa se casatoreasca, insa Dumnezeu nu le-a adus in viata partenerul potrivit. As putea continua cu exemplele la nesfarsit. Ia aminte insa: fiecare dintre noi are o masura de adversitate, pe care ne-a masurat-o insusi Dumnezeu. Si pentru acest motiv, fiecare are in viata lui sau a ei ceva cu privire la care Dumnezeu nu vrea sa auda plangeri.
In loc sa ne bucuram de toate lucrurile bune pe care le-a facut Dumnezeu in viata noastra, noi ne plangem de acel unic lucru - oricare ar fi el. Spui: „Dar este greu.“ Stiu ca este greu. Este greu sa traiesti cu o situatie potrivnica si este greu sa nu murmuri. Dar asculta-ma. Asculta ce-ti spune acest pastor din inima. Tocmai prin faptul ca murmuri, nu te poti bucura de harul care te-ar putea ajuta in acea incercare. Tot harul si puterea de care ai nevoie pentru a experimenta bucuria si victoria iti sunt puse la dispozitie, insa, alegand sa murmuri, sa ramai atasat de idolul unei vieti perfecte…
...inseamna sa respingi harul lui Dumnezeu.
Dupa cum scria Iona: „Cei care se inchina idolilor falsi indeparteaza indurarea de la ei.“ (2:8) Sa fie oare acesta idolul tau nefolositor, idolul tau fals? Simti ca ai dreptul la o viata perfecta, fara adversitati? Intelege lucrul acesta: Tocmai aceasta adversitate de care te plangi este modalitatea prin care Dumnezeu vrea sa-ti pastreze inima legata de inima Lui. Prin harul Sau, iti ingaduie adversitati pentru a te apropia de El.
„Dar este atat de greu“, spui tu. Inteleg, nu vreau sa spun ca adversitatile pe care le induri sunt lipsite de importanta. Vreau sa subliniez legatura dintre o viata care pare traita in pustie si atitudini ca resentimentele si murmurarea, cele care ne conduc, de fapt, la o astfel de viata. Partea negativa nu este adversitatea in sine, ci modul in care reactionam!
Atitudinea! Dumnezeu pur si simplu nu tolereaza murmurari continue vizavi de respectiva adversitate.
Dumnezeu nu suporta sa ne auda murmurand
Observati modul in care le raspunde Dumnezeu celor care murmura: „Domnul S-a maniat si s-a aprins intre ei focul Domnului si a mistuit o parte din marginea taberei.“ (Numeri 1.1:1) Mania lui Dumnezeu a fost starnita. Repet, aceasta nu a fost prima ocazie de murmurare. Poporul Il jignea mereu pe Dumnezeu. Versetul 10 relateaza ca „Moise a auzit poporul plangand, fiecare in mijlocul familiei lui, fiecare la usa cortului lui; si mania Domnului s-a aprins cu tarie.“ De ce? Numai pentru ca poporul plangea? Nu, ci datorita motivului pentru care plangea. Ei isi doreau cu ardoare lucruri pe care Dumnezeu nu dorea sa li le dea. Se plangeau de atat de mult timp, incat pierdusera orice perspectiva si incepusera sa tanjeasca dupa acele lucruri.
Mai tarziu, citim in acelasi capitol: „Pe cand carnea era inca intre dintii lor, inainte sa fie mestecata, Domnul S-a aprins de manie impotriva poporului; si Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.“(versetul 33) In capitolele urmatoare, vom vedea ca Dumnezeu da acelasi raspuns plangerilor lor: „Domnul S-a aprins de manie impotriva lor si a plecat.“ (12:9) „Domnul i-a zis lui Moise: „Strange pe toate capeteniile poporului si ucide-i pe cei vinovati la lumina zilei inaintea Domnului, pentru ca sa se intoarca de la Israel mania aprinsa a Domnului.“ (25:4) „Si iata ca voi luati locul parintilor vostri, ca niste odrasle de oameni pacatosi, ca sa faceti pe Domnul sa Se aprinda si mai tare de manie impotriva lui Israel.“ (32:14)
Stiu acum ce gandesti: „Asta se intampla atunci. Acum lucrurile stau altfel. Dumnezeu nu Se mai manie.“ Totusi, Psalmul 7:11 spune: „Dumnezeu este un judecator drept si un Dumnezeu care Se manie in fiecare zi.“ In fiecare zi! Tu spui: „Dar Dumnezeu este iubitor.“ Da, este. Si, in transcendenta Sa infinita, El poate sa ne iubeasca mai mult decat meritam si, in acelasi timp, sa urasca pacatul nostru cu toata puterea. Dumnezeu ne poate purta in bratele Sale si ne poate ierta pentru vesnicie, insa, intr-o clipa, ne poate judeca datorita atitudinilor noastre care nu-I sunt placute. Acest concept poate ca va creeaza confuzie, insa este perfect inteles de Dumnezeu. El ne iubeste, dar uraste pacatul nostru. Ambele declaratii sunt la fel de adevarate.
ZGOMOTE IN PIVINITA
Copiii sunt oglinzi atat de fidele ale relatiei pe care o avem cu Tatal din ceruri. Adesea, putem intelege modul in care faptele noastre Il afecteaza pe Dumnezeu, observand felul in care actiunile copiilor nostri ne afecteaza pe noi. Imagineaza-ti ca esti parinte si ca ai iesit intr-o seara in oras cu sotia ta. Ajungi acasa destul de tarziu. Cel mai mare dintre copii - imagineaza-ti – a fost bona pentru cei doi copii mai mici cat timp ati fost in oras. Intri in casa si te astepti sa ii gasesti in pat, insa nu sunt nicaieri!
Toate luminile din casa sunt stinse si linistea devine infricosatoare cu fiecare moment in care ii cauti disperat. Privesti in jur, cauti prin camere si ii strigi pe nume. Unde sunt? Treci prin bucatarie si, langa usa care duce in pivnita, auzi un zgomot. Te opresti! Cineva vorbeste in pivnita.
Asa ca deschizi usa si incepi sa cobori incet pe scari. Pe masura ce te apropii, recunosti vocile copiilor tai, si pe cand ai ajuns in capatul scarilor, ai descoperit deja unde sunt. Sunt in uscatorie, stau in cerc la lumina unei lanterne. Se pare ca sunt cu totul absorbiti de conversatie pentru ca se pare ca nu au auzit zarva pe care ai facut-o in casa, cautandu-i.
Bineinteles, te bucuri sa vezi ca sunt bine, insa totodata esti si foarte curios sa afli despre ce vorbesc. Asa ca asculti si ii auzi spunand: „As prefera ca tata sa aiba o slujba mai buna. Este oare lenes?“
Un alt copil intervine: „De ce nu au si ei grija de noi la fel ca familia Smith de la biserica sau ca familia Jones de la scoala? De ce nu putem si noi avea..?“
Un alt copil ia cuvantul: „M-am saturat pana peste cap de toate regulile pe care le-a instituit mama: Du-te la scoala! si Fa-ti curat in camera!. Cine se crede!? Nu am de gand sa mai suport comportamentul autoritar.“ Si tu asculti, pe masura ce plangerile continua.
Ca parinte, la inceput te simti ranit. Te gandesti: „M-am straduit atat de mult. Am facut: atatea lucruri pentru ei. De ce nu este suficient?“ Dar daca eu inteleg bine felul in care gandesc parintii, durerea dureaza aproximativ zece secunde. Apoi devii manios. Si te gandesti astfel: „Ce enervanti sunt copiii astia!“ si „Niciodata nu sunt multumiti!“ si „Cate am facut eu pentru ei!“ Sau poate spui „Alinaturile astea de copii“ si „Ei nu au nici cea mai vaga idee ce sacrificii am facut pentru ei poate nu le-am oferit totul, dar stii ceva? Am facut tot ce am putut!“
Acum sa luam experienta aceasta a unor parinti imperfecti si sa ne gandim la impactul pe care il au atitudinile noastre in auzul Tatalui nostru ceresc, care este desavarsit. Apoi amintiti-va ca El asculta mereu si aude tot ceea ce spunem noi - da, totul! Mai este de mirare ca Dumnezeu - da, chiar in zilele noastre - Se manie pe drept fata de atitudinile copiilor Sai? Dumnezeu aude murmurarea noastra si o uraste! Ii frange inima. Este ca o palma peste fata Lui. Este o insulta pentru harul Sau. Si El Se manie.
(Continuare in numarul urmator)
Dr. James MacDonald