Fiecare cuvant, as dori, sa-ti aduca in gand bucuria
Ca poti trai clipe de Cer, cand citesti proza mea si poezia,
Iar cantecul subteran al versului venit din izvorul divin
Sa sune de bucurie in sufletul tau captat de susurul ei lin!
Este un mister in jurul meu, cand privesc mai atent ce se petrece in univers! Vantul adie usor si razele de soare coboara... Este aceeasi faclie de dor si speranta ce-nvie. Ciclul timpului se deapana ca fuiorul de lana, manat de-o misterioasa si harnica mana: primavara, vara, toamna, iarna. Anotimpurile se impletesc laolalta, intr-un ciclu de mit: pregatirea pamantului, semanatul, udatul si asteptatul miracolului bucuriei victoriei vietii in clorofila ce apare, ca sa ne reinvie speranta painii de maine... Apar mugurii sfiosi si bucurosi, gingase spice si flori multicolore, frunze de un verde crud, pline de viata, in fericirea de dimineata.
Simfonia vietii ma umple de bucurii neintelese... Dar timpul alearga si verdele incet paleste. Ce a crescut si a fost plin de clorofila din primavara se ofileste si trece in moartea latenta si rece, din care – misterul misterelor! – va recreste viata ce moare si-nvie... Ce frumoasa simfonie, cand frunza verde, fructul copt, fulgul de nea, stropul de ploaie tresalta in universul miraculos, iar zilele rele si zilele bune zboara si ele... Toate se duc si s-au dus, dar stiu ca viata mea este in mana Lui: sunt sub ocrotirea Domnului! Ramane doar amintirea surprinsa-n cuvinte sau in fotografia ingalbenita de vreme... Ni se pare ca anii imbatranesc si dispar in neant, ca sa apara altii mai tineri si mai frumosi, dar noi suntem aceia ce ne vedem schimbarea, cand ne privim chipul in oglinda ce ne arata ca nu mai suntem cum am fost in toamna trecuta, cand am fi vrut sa oprim timpul...
CE ESTE VIATA TA?
Viata cu cei cativa ani de trai, pe Pamant,
Este doar o ceata-n imensa eternitate-n lumina,
O umbra ce-alearga pe glia batuta de vant,
O irosire de energii in inclestarea ce-aduce ruina...
Viata-i un ecou ce il auzi ducandu-se,
O floare inghitita de ciulini, intre straini,
Un miel pierdut intre lupii hidosi si haini;
Si lacrimi pe obrajii nostri prelingandu-se...
Viata sunt anii lasati de vreme
Pe obraji-ncrustati ca poeme,
Cu lacrimile-n gene, cu fata supta
Si cu tineretea-n zare pierduta!
Ceas cu ceas, clipa de clipa,
Tot mai mult se infiripa
Ce ramane, ce se duce;
Viata trece pe la cruce!...
Cine-i Arhitectul, Sculptorul si Poetul acestui ciclu de mit ce face sa revina ce a fost inainte si aprinde faclia ce merge inainte, in asteptarea clipei ce vine mantuitoare? Cine-i Izvorul de viata: Viata Altoi, Care a fost o mladita, candva, ca si noi? Cine-i Acela ce-a zis: „Eu sunt Viata!“, Luceafarul stralucitor de Dimineata?
Viata Altoi ce a trait, pe Pamant, ca si noi, a fost Cuvantul ce S-a intrupat „si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit la slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal“ (Ioan. 1/14), Care ne-a dat si noua farama de timp din caierul vesniciei, pe care noi l-am faramitat in anii ce-i socotim, ca sa putem sa ne numaram bine zilele... Si sa mergem pe urmele pasilor Lui, pe furtuna si prin vifor, pe soare si pe ceata, ziua, seara si-n fiecare dimineata, timpul din anii nostri cu chiria de-o viata!
Noi existam si ne numaram anii, pe cand invatam sa vietuim incet, din leagan pana la locul tacerii, cand incepe vesnicia si nu mai exista – de atunci – nici calendar, nici trecutul de scrum, caci ritmul tinei a incetat, cand viata fara de ani, in noi, s-a intrupat, daca Celui ce este Viata, sufletul, din cortul nostru de lut, avut de imprumut pe Pamant, Lui i l-am incredintat si mergem pe urmele pasilor Lui. Atunci, suntem sub mana tare a Domnului, in zile bune si-n zile rele, avand speranta, credinta si siguranta in viata ce va apare dupa decolarea din Ziua programata de zborul final spre Tara Luminii...
Sa nu uitam sa ne amintim ca sufletul nostru este solul in care Tatal nostru din Cer a plantat samanta iubirii, a milei si fericirii, ca sa ne straduim sa invatam sa fim mai buni, mai credinciosi si mai milosi, din zi in zi! Sa avem bucuria in suflet si zambetul pe obrajii sarutati de soarele, la rasaritul caruia sa ni se deschida ferestrele sufletului, iar inimile sa ne cante de bucurie ca Dumnezeu nu ne-a luat inca, ci ne-a mai lasat sa ne redescoperim telul si fiinta, facand din viata noastra un izvor de intelepciune si dragoste!...
Nici eu nu uit acest lucru si sunt fericit ca Dumnezeu m-a creat, ca si pe fiecare fiinta umana, dupa chipul Sau, asezand in mine un microcosmos, in care inima este soarele, iar creierul este suprema putere ce ma poarta spre intelegerea locului meu in macrocosmosul fara inceput si fara sfarsit... In capul meu, se afla puterea credintei, iar inima mea este locasul dragostei Dumnezeiesti ce ma face sa am speranta in eterna fericire. In spatiile necunoscute ale Spiritului de viata, din fiinta mea, mai mult ca oricand in acest timp inflorit, voi trimite dragostea mea ivita din credinta in Dumnezeul meu catre lumea din jurul meu, ca sa unesc suflet de suflet si sa ma simt parte din lumea Tatalui meu din Cer, stiind ca El ne vrea in unitatea dragostei Sale...
Simt cum Duhul Sfant imi releveaza nevoia de a cauta in mine dragostea pe care a pus-o Duhul Sfant in inima mea, ca s-o pot transmite si altora si sa stiu ca sunt incadrat total in lumea lui Dumnezeu; si sa merg pe urmele pasilor Lui intreaga mea viata...
Iubindu-i pe toti oamenii, le transmit si pe calea cuvintelor scrise, in propozitii si fraze, inlantuite prin slove potrivite, chemarea la Izvorul Vietii: Lumina lumii si Mantuitorul sufletului, Fiinta Unica, venita din Cer pe Pamantul nostru, din Dumnezeu Adevarat – El Insusi Dumnezeu – , ca sa aiba o viata pamanteasca si sa traiasca ca om-Dumnezeu, sa Se jertfeasca pentru pacatele oamenilor din toate veacurile, ca sa ne impace, pe veci, cu Tatal Ceresc, prin dragostea Sa Divina.
Ma rog, scriind, ca Duhul Sfant sa te faca, cititorule, sa intelegi cat de mare a fost iubirea lui Dumnezeu pentru sufletul tau! Fiul lui Dumnezeu trebuie glorificat si inaltat, pentru ca oricine crede in El este mantuit. Sfanta Scriptura ne spune ca Tatal nostru din Cer este Duh; si cine se inchina Lui trebuie sa I se inchine in Duh si in Adevar „findca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba Viata Vesnica. Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume, ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El. Oricine crede in El nu este judecat, dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele Singurului Fiu al lui Dumnezeu“ (Ioan:6/18).
In aceste prime zile de toamna minunat de frumoasa, si eu imi descifrez, in mine, chemarea si continui sa scriu, ca sa-mi racoresc sufletul pe undele ceresti, ca sa transmit mesajul lui Dumnezeu, cititorule sau cititoare, pentru sufletul tau, caci Fericirea divina, de-acum, in suflet o port, / ca un tezaur doar de mine stiut, / iar pe-a vietii mele carare, credinta: suport / Imi este taria sigurantei in necunoscut!.../
Constiinta mea, ancorata in credinta in Dumnezeu de-o viata intreaga, ma-ndeamna sa-mi fac slujba de strajer pe ogorul Sau si sa-mi implinesc datoria semanand cu harnicie semintele cuvintelor mirabile si in zilele pe care mi le-a dat Tata si mie ca dar, ca chirie de timp de pregatire de Zbor...
As vrea sa opresc si eu timpul in loc,
Dar nu uit ca sunt doar un strajer!...
Si sunt in turnul de veghe-n soroc,
Cantand fericirea-nvelita-n Mister!..
Fiecare din noi avem de indeplinit un vis, un ideal, o datorie a constiintei. Sa avem curajul sa ne predam viziunii noastre, retinand spiritul revelarii!... Sa lasam gandul nostru si sa actionam!... Sa pornim la un drum nou: pe urmele pasilor Lui: ale Mantuitorului!
Sunt ca o pasare fericita,
Azi, in cardul de cocori,
Zburand pe calea ingusta,
Spre Tara de dincolo de nori.
Sunt mantuit pentru vecie,
Caci sunt fiu de Dumnezeu.
Fericire am in al meu suflet,
Am credinta-n drumul meu!
Vino, prietene, astazi, cu mine,
Sa mergem pe urmele pasilor Lui,
Spre Patria fericirii noastre Divine,
Pe urmele vietii Mantuitorului!...
*
Nu uitati! Dupa ce cititi eseul, trimiteti e-mailuri autorului, spunandu-va parerile si subiectele ce v-ar interesa sa fie abordate sau dorinta de a avea cartile: „Pasi spre fericire“ si „Bucuria mantuirii“.
Prof. Dumitru Buhai