N-as fi crezut vreodata sa intalnesc in America oameni care sa aibe cuvinte de apreciere si un sentiment de extaz cand este vorba de socialism sau comunism.
Am venit in aceasta tara in binecuvantatul an 1984 pe cand acasa pe alocuri socialismul se manca cu bataie, nu cum se manaca azi cu mustar pe paine si mititei dati gratis in campanii electorale. Tot atunci, democratia si capitalismul occidental cu economia lui de piata si valuta interzisa iti pastra zambetul pe buze sperand ca odata va fi scapare si pentru nenorocitii conationali.
Odata ajuns pe aceste meleaguri am constatat o mare problema: nu-ti gaseai de lucru asa de usor. Pentru cei fara limba engleza, ... era clar. La oras „mapa“ si la tara sapa (numai ca mapa era aceea englezeasca de spalat pe jos). Pentru ca stiam engleza am avut harul sa incep primul meu loc de munca intr-un restaurant, la inceput la spalat de vase pentru a-mi dovedi seriozitatea si abia dupa cateva saptamani bune am fost promovat la curatat de mese, iar dupa alte saptamani la ospatar. Ce vorbesti de post direct de ospatar ca azi? Nici pomeneala! Daca nu stiai sa speli vasele nu aveai voie nici sa le cari pe brat cu mancare la clienti.
De-a lungul anilor am vazut cum tot mai multe locuri de munca au fost create. Mai ales in anii presedintelui Reagan. Nici in anii batranului Bush n-a fost rau. Apoi, in timpul lui Clinton au inceput toti sa-si cumpere care indiferent ce job aveau sau cati bani faceau, ori asta era de neintalnit in vremea predecesorilor sai. Am zis ca-i bine. De unde sa stim ca era mai mult decat o gogoasa electorala menita sa umanizeze fata democratilor pentru a ne ridica taxele cum au facut-o? De unde sa stim ca odata inceputa aceasta practica dezavantajoasa economiei nationale si chiar internationale va continua parca chiar mai competitiv si sub administratia juniorului Bush, iar in prim deceniu de mileniu 3 sa aduca Ameeericaaaa in pragul falimentarii?
Acum privim uimiti la scrisorile primite de la banca si exploziile de dobanzi impuse de catre institutiile financiare carora in loc sa le pese de a-si pastra oarecum numarul clientilor aleg mai degraba sa ia casele pe inventarul de „foreclosures“. Urate vremi. Urat impas. Si de unde s-a ajuns aici? De la lacomia noastra a tuturor americanilor ce-am vrut totul chiar daca n-am avut cash in portofel ci numai carduri de credit.
Nu petrolul ne-a adus aici ci plasticul! Cardurile „atractive“ care ne-au incurajat sa cedam ispitei. Iar cardurile veti vedea ca au inceput sa fie tot mai populare de cand cu doamna Hillary la Casa Alba ca prima doamna. Desigur, nu ea le-a inventat ci altii care-au stiut si cum sa le prezinte americanilor.
Acum cica tot gasca doamnei Clinton are solutia de schimbare. Pai, ne-au schimbat odata stilul de viata si ne-au ingropat in taxe si datorii. Si-acum, ca si cum nu ne-ar fi fost de-ajuns toate belelele pe cap, trebuie sa alegem o schimbare si un viitor alegand de fapt intre o pereche de republicani si una de democrati, intre un batran cu peri albi, fost prizonier de razboi, si un tanar chipes scolit in tinerete ca musulman si declarat convertit doar dupa ce i-a spus nevasta ca-i cade mai bine asa la cariera.
Vai cate as putea sa spun si de „marketingul“ si discursurile slefuite ale lui Barack Husein Obama, doveditul arab american. Desigur, si de McCain se pot spune multe insa speranta mea si-a facut mai usor cuibul in partea unuia ce da orice, chiar si propria-i viata pentru natiune.
Anul acesta vom fi toti alegatori! Absolut toti! Unii, cu cetatenie americana, vom vota pentru o schimbare aici in marea America. O schimbare de garda sau una de partid. Apoi, cei cu cetatenie romana, vor vota pentru schimbare in tara natala - si acolo chiar ca nu mai stiu ce partid merita atentia ci doar astept sa vad care sunt candidatii, pentru ca la urma urmei individul este mai usor de tras la raspundere decat gasca. Nu in ultimul rand, cei cu dubla cetatenie vor avea harul sa aleaga in ambele oale ale democratiei.
Ah, mai exista categoria celor care de pe-acum au si ales ... sa nu participe la nici o alegere. E si asta un fel de a fi alegator, insa unul care alege sa-i de-a altii ce vor ei! Si astfel aleg un fel de-a zice: “Fie bine, fie rau, cel mai bine e daca-i fortat pe gat de altul decat ales de mine...” Oare sa fie chiar asa?
Fratilor, nu va lasati dusi de mirosul gogosilor dar nici pe pluta nepasarii. Atentie ca nu e chiar asa de greu. La urma urmei Sfanta Scriptura este clara, si promoveaza si ea Uninominalul ca Americanii: „Un nume bun este mai de dorit decat o bogatie mare“ si „Frica de Domnul este inceputul intelepciunii“.
Vreti sa fim condusi de sarlatani si smecheri ce-si cauta numai interesele lor personale sau ale gastii partidului ce le propulseaza imaginea? Sau vreti sa fim condusi de oameni cu frica si temere de Dumnezeu ce-s gata sa-si dea si viata pentru semen. Oare nu asa a facut si Hristos? Nu ne-a iubit El atat incat S-a dat pe Sine?
Dupa roadele lor ii putem cunoaste! Nu dupa promisiuni si discursuri ci dupa ceea ce au facut in viata. Daca au aratat frica, temere si respect pentru Dumnezeu, daca au ales sa fie implinitorii poruncilor Sale cautand binecuvantarea Lui, atunci oamenii acestia sunt cu adevarat intelepti si merita sa fie alesi pentru a ne conduce. Daca insa aleg minciuna, daca se incred mai mult in banii, puterile si intelepciunea lor si se distanteaza de Creator, ar trebui sa nici nu mai ramanem pe ganduri ci imediat sa stim pe cine nu alegem!
Mai sunt doar cateva zile pentru a va inregistra pentru vot si a putea actiona in drepturile si respon-sabilitatea de cetateni ai acestei tari. Alegerea pasivitatii denota lasitate si nepasare pentru viitorul copiilor nostri. Alegerea celui fara Dumnezeu este cea mai proasta alegere, iar cand alegeti omul (sau femeia) ce se increde in Dumnezeu, de fapt alegeti o echipa ce-L include si pe EL! Aici este de fapt singura solutie insotita de unica promisiune reala, adevarata: „Nicidecum n-am sa va las“. Alegandu-L pe El, alegem Viata!
Steven V. Bonica - Redactor Sef