Tarta cu mere
Ingrediente (pentru 5-6 persoane): Aluat fraged (pentru tarta), 1 kg mere, 1 lamaie, 50 g migdale taiate felii, 1 lingura zahar tos (mai mare), 50 g faina. Pentru crema: 25 cl lapte, 3 galbenusuri + 2 albusuri, 50 g zahar, 1 plic zahar vanilat, 30 g faina, 20 g unt, 50 g stafide, 1 priza sare.
Mod de preparare: Intindeti aluatul (grosimea 5 mm), imbracati cu el o tava pentru tarte si intepati-l cu furculita. Acoperiti-l cu o coala de hartie pentru copt si cu un strat de boabe de fasole uscata, dati-l la cuptor si lasati-l sa se pre-coaca 10 minute.
Intre timp, preparati crema. Fierbeti laptele. Frecati bine galbenusurile cu zaharul, zaharul vanilat si faina, pana ce se albesc si adaugati laptele clocotit, putin cate putin, amestecand cu telul. Rasturnati compozitia in oala in care a fiert laptele, puneti-o pe foc si lasati-o sa se ingroase 5 minute, amestecand cu o lingura de lemn. Luati apoi crema de pe foc, adaugati untul, stafidele si acoperiti-o cu un capac.
Incorporati in crema albusurile batute spuma cu o priza de sare.
Curatati merele, taiati-le in sferturi si stropiti-le cu zeama de lamaie. Turnati crema peste aluatul pre-copt, asezati deasupra merele, presarati migdalele si zaharul tos, dati tarta 15 minute la cuptor si serviti-o calduta.