Geoana, la paralele cu realitatea
Liderul social democratilor nu vrea sa iasa cu nici un chip din cuvantul acela magic pe care i l-a legat de nume Ion Iliescu. Acum insa mareste ritmul reactiilor infantile.
Mari dureri de cap trebuie sa fi dat Mircea Geoana colegilor sai de partid care se pricep la drept odata cu iesirea sa de duminica in care a cerut, printre altele, eliminarea oricarei forme de imunitate pentru presedinte, ministri si parlamentari! Disperarii de a iesi in presa cu orice pret ar trebui, in mod normal, la un lider responsabil de partid sa i se contrapuna sfaturi ale consilierilor de a fi mai temperat si, inainte de orice, mai atent la ce idei se arunca in dezbatere publica. Nu a fost o atitudine temperata iesirea de duminica a domnului Geoana, zi in care presedintele PSD a imbracat doua „haine“ care stateau jalnic pe el: una de „pacificator“ (cu un Mircea Geoana pledand cauza concordiei intre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni) si alta de „revolutionar“ care nu accepta nici un compromis (cu un presedinte al PSD care vrea sa rada ideea de imunitate).
E adevarat, domnul Geoana incepuse sa lucreze, inca de vineri la Dabuleni, la productia de „gogonele“ si „gogonate“.
Silviu Sergiu, colegul meu de la EVZ, a notat o reactie a sefului PSD care a scapat presei - afland de lenea unor liceeni din Dabuleni, Mircea Geoana a spus cu seriozitate ca, „daca as fi parinte de copil din Dabuleni si as sti asa ceva, m-as duce cu furca in fata liceului“. Apoi, dupa ce probabil ca dimineata se uitase la chipul sau indelung in oglinda, nu a uitat sa le aminteasca dabulenilor ca modelul sau politic e Tony Blair, candva premier intr-o tara ca Marea Britanie, nu „intr-una de doi lei“ precum cea in care viseaza el sa ajunga sef de guvern.
„Gogoasa“ suprema pe care a emis-o in capitala neoficiala a lubenitelor din Romania e despre conducta South Stream. Trebuie ca oficialii rusi care arhiveaza reactiile liderilor politici din aceasta regiune sa fi ras sanatos afland ca Mircea Geoana ar dori ca aceasta conducta sa fie deviata putin si prin Romania, daca se poate chiar prin Oltenia. Dupa cum a vorbit despre South Stream, domnul Geoana dovedeste ca nu prea stie cu ce se mananca acest proiect si ca toata afacerea asta e mult prea complicata pentru mintea sa.
Ca sa inchid cercul infantilismelor de data recenta ale lui Mircea Geoana, intreb doar atat: cum poate sustine domnia sa duminica un proiect despre anularea imunitatii dupa ce el si partidul sau tocmai facusera zid in jurul lui Adrian Nastase si al lui Miron Mitrea, intarindu-le acestora imunitatea?
Cristian Patrasconiu - Cotidianul