- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 178
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Judoka Alina Dumitru a câstigat prima medalie de aur pentru România la Jocurile Olimpice 2008



A ajuns din intimplare pe tatami, fiind pasionata de fotbal si cu mai multe aptitudini pentru atletism. Sambata 16 august Alina Dumitru a cucerit, in premiera pentru judoul romanesc, o medalie olimpica de aur.
„Alina Dumitru este cea mai certa medalie de aur a delegatiei noastre la Beijing“, spunea presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Octavian Morariu, la plecarea spre China. Iar pronosticul sau s-a adeverit: Alina Dumitru a devenit singura campioana olimpica la judo din Romania.
Sortii nu pareau sa-i surada Alinei atunci cand, ca si la Atena, i-au scos-o in cale, in semifinale, pe cea mai titrata judoka din istorie, japoneza Tani Ryoko. Sportiva asiatica avea o carte de vizita impresionanta, cu sapte titluri mondiale, doua olimpice si alte doua medalii de argint la olimpiadele de la Barcelona si de la Atlanta.
„Ne-am intalnit de trei ori pana acum si nu am invins-o niciodata. Trebuie insa ca la un moment dat sa-i vin de hac“, spunea Alina. Iar visul ei s-a realizat in China. „A fost destul de greu. Am picat iar cu japoneza si era un pic dificil acest meci, dar am reusit sa o inving, ceea ce ma bucura foarte mult. Victoria in fata japonezei este cea mai importanta din cariera mea. Cum sa nu fie importanta din moment ce Ryoko Tani era cea mai valoroasa sportiva la aceasta categorie si cred ca toata lumea si-ar dori sa o invinga? Japoneza este neinvinsa de ani buni. Tani a fost foarte tactica si foarte rapida. Ea a incercat procedeul o soto gari, dar eu m-am pregatit pentru a o contracara“, a declarat Alina Dumitru. Odata scapata de „complexul“ Tani, Alina s-a dezlantuit in finala, unde a avut nevoie de mai putin de doua minute pentru a o pune la podea pe cubaneza Yanet Bermoy. „Ma gandeam ca am invins cel mai valoros sportiv si sa pierzi in finala ar fi fost mare pacat. M-am adunat si am reusit sa o inving pe cubaneza“, a adaugat judoka stelista.
La prima vedere pare o tanara firava si neajutorata. Cantareste numai 48 de kilograme si poate fi confundata, fara probleme, cu una dintre gimnastele lui Nicolae Forminte. Si totusi, aparentele insala. Alina Dumitru este neinvinsa in ultimii cinci ani la Campionatele Europene de judo, iar mai nou este campioana olimpica. ,,Am optat pentru acest sport pentru ca am dat crezare spuselor unui scriitor japonez, care a definit judoul ca fiind opera unui proverb. Suna asa: «Furtuna poate dobori stejarul, dar nu si trestia»“, isi justifica Alina alegerea.
Era doar in clasa a V-a cand antrenorul Emanoil Campeanu a venit sa selectioneze copii pentru judo. „Curiozitatea m-a impins sa particip. Nu stiam prea multe despre acest sport. Nu-mi placea sa ma bat, dar eram o fire baietoasa“, povesteste Alina Dumitru. Inceputurile nu au fost tocmai usoare. Pentru ca era o fata firava, antrenorul se gandea sa renunte la ea. „I-a chemat pe parinti sa le vorbeasca. Tata, care si-ar fi dorit sa practic karate, l-a convins sa ma pastreze in echipa. La inceput ma bateau toate fetele care fusesera selectionate dupa mine. Nu progresam deloc. Asta pana la primul cantonament. Ambitioasa din fire, imi placea sa fiu prima la antrenamente. La alergare nu cred ca m-ar fi putut intrece cineva. Daca faceam atletism, cred ca as fi reusit rezultate frumoase. Acela a fost punctul de plecare al carierei mele. La intoarcere, le bateam pe cele mai bune. Usor-usor au aparut si rezultatele“, adauga judoka romana.
Judoul nu a fost prima dragoste a Alinei, stelista dorindu-si, initial, sa se faca fotbalist. „As fi vrut sa joc fotbal de performanta, dar pe vremea aceea nu prea erau echipe de fete in tara. Ca o palida consolare, acum, la antrenamente, fac cate o miuta cu colegele. Stiu sa driblez, sa pasez. Imi place sa fiu atacant, sa dau goluri. Jucam foarte bine, am putea sa ne facem echipa si sa ne inscriem acum in campionat“, se amuza Alina, care marturiseste ca fotbalistii ei preferati sunt Paul Codrea, Cristi Chivu, Adrian Mutu, Ciprian Marica si George Ogararu, pe care l-a si cunoscut in avion, anul trecut, la intoarcerea de la un concurs.
Printre destinatiile pe care doreste sa le aleaga dupa Olimpiada se numara si Delta Dunarii. „Sunt un pescar inrait. De cate ori am cateva zile libere fug la pescuit. Din fericire, si iubitul meu are acest hobby“, spune Alina.
Mama ii va pregati prajituri
Alina Dumitru a decis sa-i dedice titlul olimpic fratelui ei, Gabi, stabilit de mai multi ani in Canada. „Dedic victoria in primul rand fratelui meu, care mi-a promis ca, daca devin campioana olimpica, vine acasa. El sta in Canada si nu l-am mai vazut de cinci ani si jumatate. Chiar acum am vorbit cu el si mi-a zis ca vine sa ma vada. Mama si tata, care au plecat si ei de cateva luni in vizita la fratele meu, m-au vazut la televizor din Canada“, a spus Alina Dumitru. Judoka spera ca va fi asteptata de mama sa la Bucuresti cu mancarea preferata: „Pentru ca am probleme cu stomacul, prefer gratarul de pui cu cartofi natur. Sunt innebunita insa dupa negresele facute de mama“, a spus Alina.
AFP: „A comis o crima de lezmajestate“
Agentiile de presa internationale nu au contenit in a lauda prestatia Alinei Dumitru. Daca AFP noteaza ca „Dumitru a comis o crima de lezmajestate in meciul cu japoneza Ryoko Tani, septupla campioana mondiala si dubla campioana olimpica“, BBC a scris ca „Alina Dumitru a fost incoronata campioana olimpica. Reprezentanta Romaniei, Alina Dumitru, a distrus-o pe Yanet Bermoy din Cuba, in finala, castigand prin ippon. Dumitru a rasturnat situatia in semifinale, cand a reusit sa o invinga pe campioana olimpica Ryoko Tani, care nu mai fusese invinsa intr-o competitie internationala din 1996“.
Roxana Muha - Cotidianul
Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
11/09/2008 - Educatia, o prioritate
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net