M-a plantat, pe planeta Pamant, Dumnezeu,
Ca pe o samanta vie, ca sa-nfloresc ca un pom
Si s-aduc roade gustoase, ca marturie ca-s Om,
Cu inteligenta din vesnicie pusa in creierul meu...
Galopez, de atunci, pe un cal sanatos de Viata,
Pe care am mostenit-o de la parinti, de dimineata.
Parintii o aveau ca tezaur primit de la bunicii mei,
Iar acestora li s-a dat de strabunii ce-o aveau de la Dumnezu...
Viata-i o calatorie ce o faci mai mult pe uscat: pe pamant, dar, uneori, in acest mars fortat, ajungi la o mare infuriata, cu valuri ce bat cu forta nebuna tarmurile, izbite de vant, cand inapoi nu mai poti da; si esti intr-o stare de suflet disperata, caci ti-ai irosit toata energia din tine, ca sa ajungi la o tinta! Totusi, mai trebuie sa-ti fi ramas o palpaiala mica de speranta, ca vei reusi sa treci marea si sa ai din nou credinta de siguranta!...
Doar atunci, cand vei anina, in sufletul tau, credinta; si-n disperare, vei invata sa nu-ti pierzi speranta, cand pericolul, in viata, este mare; si vei simti ca Dumnezeu este turnul tau de scapare si de ajutor, chiar cand tu nu mai ai rabdare-n pericol si ranile striga si te dor... Si trebuie sa-L cunosti pe Creatorul tau; si sa fii cu sufletul senin, pe timp de furtuna sau uragan, sau cand suferi si-ncercarile vin!...
Intunericul furtunii cu disperarea vor dispare, cand sufletul este senin, caci Dumnezeu va face sa se linisteasca vanturile si furia valurilor, iar tunetul se va potoli si traznetul va dispare la glasul Sau Divin, care te va-ncuraja sa-ti ajungi, ca un crestin, curcubeul idealurilor, galopand iar, pe calul de viata, ca sa ajungi sa te bucuri de noua dimineata...
Suntem oameni si avem un suflet. Acest suflet este din Dumnezeu, care este Bun, Creator si Desavarsit Parinte. Daca Dumnezeu este Bun, coroana creatiunii Sale: omul trebuie sa aiba un suflet bun si senin, ca cerul cu soare si ca o mare linistita sau ca un albatros ce nu se-nspaimanta de marea-n furtuna, ci ramane un mister, zburand cu bucurie spre cer, chiar cand tunetul urla si fulgerul apare in focul de apa ce se napusteste in mare, pe rauri si pe pamant, in bataia naprasnica de vant...
Bunatatea este unul dintre cele mai importante si frumoase sentimente ce ne modeleaza caracterul, inca de cand facem primii pasi in viata, contribuind la formarea noastra ca oameni. Eu cred ca suntem semanati pe pamant cu un scop de Dumnezeu: sa aducem roadele Duhului Sfant, care sa impodobeasca sufletele noastre senine in petale de curcubeu, pe care sa le indrageasca si sa le doreasca oricine ne intalneste sau ne vorbeste, sau ne zareste cum traim, chiar si ingerii ce ne poarta-n privirea lor din inaltimi.
Roadele Duhului lui Dumnezeu sunt ca niste petale-n culori de curcubeu ce-ar trebui sa impodobeasca orice fiinta ce poate sa gandeasca, sa vorbeasca si sa doreasca o viata cereasca intr-un suflet senin de crestin. „Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor...“. Aceste roade binecuvantate iti fac viata fericita, multumita, si orice ti s-ar intampla nu-ti poate altera sufletul senin!
Exista pericolul decolorarii petalelor de curcubeu din sufletul tau, cand ti-ai ales tu singur gradinarul din inima ta, dupa „pofta ochilor tai“ si dupa un sfat necurat, dat de inamicul Cerului ce a fost aruncat pe pamant, care-ti sadeste in sufletul tau roadele de agurida ale celui rau, ca un manunchi de buruieni si spini saditi intr-o fire de pamant manjita de roadele nelinistii si nefericirii: „preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, desbinarile, certurile de partide, pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile...“.
Ca sa ai sufletul senin, trebuie sa fii luminat de soarele Cuvantului lui Dumnezeu si sa bei apa de la izvorul vietii, pe care esti indemnat sa nu-l tulburi, ci sa-l lasi sa curga linistit la vale, tot curat, ca sa poata sa-si potoleasca setea si alti drumeti obositi, pe drumul vietii, de sete chinuiti!...
Acum, cand scriu, patrund in sanctuarul sufletului meu, cu inima batand mai cu putere, cu mintea mai alertata, cu creierul la maxima activitate si cu constiinta mai luminata, caci imi cercetez petalele de curcubeu si din seninul sufletului meu si apa vietii ce o beau din izvorul Cuvantului lui Dumnezeu...
Sunt insotit de ingerul cu aripile albe ce-mi inspira gandul si-mi netezeste cutele sufletului, dandu-mi pacea senina a Cerului si fericirea Misterului, ajutandu-ma sa pun cuvintele in miscare, ca sa indemn pe oricine vrea sa aiba sufletul senin sa asculte bucuria ritmului si muzica infinitului din sufletul sau, caci Dumnezeu le-a lasat sa rasune in constiinta fiecarui muritor, ca acesta sa caute bunatate, dragoste, mila si iubire, in cioburile de fericire si din sufletul sau. Sunt sigur ca oricine poarta cu sine o constiinta, doar ca unele persoane o tin sugrumata intr-un colt de suflet de ciulini agatata.
Pentru mine, constiinta este vocea lui Dumnezeu, in sufletul meu!... Este un sentiment intuitiv, pe care orice fiinta umana il are despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau. Constiinta este farul ce-ti arata cand ai depasit hotarul lui Dumnezeu pentru seninatatea sufletului Tau! Constiinta este „cantarul“ din creierul tau care-ti arata ce este bine sau ce-i rau, in sufletul tau. Tot ea iti arata de bei apa curata, de la izvor, cand sufletul poarta-n el, suspinul de dor dupa Dumnezeu, sau exprima durerea si nefericirea, daca roadele firii au invadat seninul sufletului tau ce-ar dori nemurirea.
Pe lume te-ai nascut sa-nfrunti o lume
Si sa te calesti ca un soldat pentru lupta,
Caci jungla vietii, ca o mare in spume,
E loc de cautare a fericirii de tine pierduta.
Omule – femeie sau barbat, tanar sau tanara – ce citesti gandurile mele puse, ca niste seminte in cuvintele ce stau in randurile de pe hartia ascultatoare din fata ta, nu uita de unde ai venit, cum de esti pe pamant, cu ce scop ai fost creat de Dumnezeu, ca unicat, si ti s-a dat sa-ti stamperi setea sufletului tau doar de la un izvor al vietii divine, special creat, de la Inceputul Inceputului de Arhitectul Universului, si pentru tine, ca si pentru mine: Cuvantului Sfant pus sa curga netulburat, ca sa ai: tu si eu, un sufletul senin, saturat de nectarul Cuvantului: apa Cerului, adusa prin conducta izvorului de viata a Scripturilor, din care daca vei bea, in fiecare zi, sufletul tau nu se va usca si nu se va zbarci, ca si o iasca, ci va inflori, ca o floare divina, in pregatire sa infloreasca si sa fie dusa in zbor, in Tara senina, unde S-a dus sa ne pregateasca un Loc minunat si Sfant Fiul lui Dumnezeu ce ne vrea rascumparati si transplantati, ca flori de lumina, de pe pamant, ca sa traim fericiti o vesnicie in Raiul de bucurie, pentru vesnicie!...
Omul este o fiinta unitara psiho-somatica frumoasa. Este o creatie minunata a lui Dumnezeu, dupa chipul Sau vesnic viu.
Intre trupul si sufletul omului sunt legaturi reciproce. Starile sufletesti se manifesta in trup si invers. Un suflet sanatos se va arata prin zambetul bucuriei de pe fetele noastre, iar muzica senina a vorbelor noastre vor da notele curcubeului fericirii ce se va transmite in jur in picuri de roua revarsati si peste alte fiinte insetate si in cautarea apei din izvorul vietii, netulburat de bastoanele rautatii, invidiei, vorbelor urate si manjite de tonurile hadesului, nici de aroganta nebuniei bogatiei sau de zgarieturile sangerande din batele sunetelor stridente atee ce ataca mintile si pun murdaria rautatii in apa ce o beau fiintele neconectate la conducta cu apa lui Dumnezeu: Cuvantul Sau.
Dumnezeu a dat viata omului, ca acesta sa fie vesnic fericit, desavarsit si in bucurie, pentru vesnicie! Aceasta stare de desavarsita fericire n-o poate avea atomul de om in afara de legatura de Dumnezeu, cum nu poate un copilas sa supravietuiasca fara de mamicuta sa iubitoare si grijulie, care tresare si cu rabdare alina fiecare scancet al lui.
Fiecare clipa traita, primita ca dar de la Dumnezeu, merita sa fie pretuita!
Viata mea de pana acum n-a reusit sa-mi atinga bucuria de a trai... In toate lucrurile si in toate fiintele ce le vad sau le intalnesc in calea mea, gasesc sau vad picaturi de Har Ceresc.... Le simt si le traiesc in ambianta de Paradis si din sufletul meu... Si sunt fericit!
Viata zilnica este templul si religia noastra, iar rugaciunea trebuie sa fie pornita din lacasul sufletului cu ferestrele lui larg deschise, de la rasaritul soarelui pana la apusul lui; si sa ramana asa pana ce iarasi zorii diminetii reapar. Doar asa, sufletul nostru va fi necontenit in partasia si bucuria lui Dumnezeu, pe care Il putem vedea mergand pe norii ce prevestesc ploaia, in picurii ei, in fulgerul ce brazdeaza vazduhul, in curcubeul ce-apare dupa furtuna, anuntand o vreme mai buna, zambind in florile cu toate culorile, in razele binefacatoare de soare, in frunzele verzi din padurile intinerite sau in cele in multe culori din toamna plina de farmecul roadelor, dar si in fulgii de nea, atomi de apa-nghetata, si in izvorul de apa curata, din care bea si se hraneste sufletul nostru: Cuvantul lui Dumnezeu, in care gasesc si eu o mare intrebare si un raspuns minunat de clar si curat: „Imi ridic ochii spre munti... De unde va veni ajutorul? Ajutorul imi vine de la Domnul, care a facut cerul si pamantul...“.
Ajutorul ne vine in Izvorul de apa curata, rece si vie, pregatita doar pentru cei ce traiesc, ca sa se pregateasca pentru Imparatia Cereasca. Din acest minunat si neobisnuit izvor, sufletele noastre insetate si infometate isi pot reimprospata puterea si stampara setea, ca sa traim doar pentru Dumnezeu, care ne zambeste in flori, in muntii falnici si-n rasaritul de soare, ca si-n orice este frumos si bun pe lume!
Izvorul cu apa vie pentru sufletul nostru trebuie sa ramana netulburat de pacat si faradelege, de interpretari eronate si de gandurile oamenilor necurate, nici de interesele meschine, cu castigurile haine, cu lenea din holda neculeasa si nici cu somnolenta la timpul de cules a roadelor din pomii lasati sa creasca si sa infloreasca, ca sa rasara pe ramuri si roadele sa fie prezentate lui Dumnezeu, la timpul hotarat din calendarul Sau.
Zilele mele zboara mai iuti decat suveica tesatorului. Viata este doar o suflare si apoi tacerea. Ce este omul?...
Doresc sa-L vad pe Dumnezeu! Si-L voi vedea pe Tatal meu! Nu vrei si tu: cititorule, sa-L intalnesti pe Dumnezeul meu?
Prof. Dumitru Buhai