De ceva vreme, parte a tiganiadei politicii noastre,
se joaca si o comedioara ipocrita care are, totusi, un miez interesant.
PD-L si PNL au, fiecare, diverse combinatii cu PSD, dar nici unul nu e
dispus sa le admita.
Mai mult, fiecare il acuza pe celalalt cu ton
intransigent, din interiorul unei principialitati mancate de molii, ca
face pactul cu dusmanul. De fapt, nu lucreaza nici o moralitate
ultragiata, ci doar un instinct electoral: si PNL, si PD-L stiu ca
electoratul de dreapta (50,03% la cel mai recent scrutin) ar sanctiona
aspru un partid care isi asuma o alianta cu PSD. Asa se face ca liderii
PNL o tin una si buna: PD-L e prieten cu PSD, dar nu o marturiseste.
Argumentul
vechi este acela al genealogiei feseniste a elementului pedist, iar cel
nou este „blatul“ dintre candidatii celor doua partide la Primaria
Capitalei.
La randul lor, liderii PD-L o tin si ei una si
buna: PNL este prieten cu PSD, dar nu o marturiseste. Argumentul este
majoritatea parlamentara evidenta creata prin alianta celor doua
partide in obsesia lor antibasesciana.
E adevarat ca multe legi
ale executivului Tariceanu au cazut in Parlament pentru ca PSD nu le-a
votat, dupa cum e adevarat si ca ceva motiuni simple impotriva
guvernului au fost votate in Camere. Dar la fel de adevarat este ca dl
Tariceanu a ramas in fruntea unui executiv PNL-UDMR numai pentru ca asa
a vrut PSD, iar motiunile simple sunt lipsite de miza. Ele nu mai
conteaza nici macar in ceea ce savantlacul dambovitean numeste, cu
atata emfaza, „imagine“.
Gasesc foarte interesanta aceasta
lepadare publica de PSD dublata, sa o spunem clar, de intelegeri, mai
punctuale sau mai generale, dar ocultate pe cat se poate, intre oameni
importanti din PSD, pe de-o parte, si oameni importanti din PD-L sau
PNL, pe de alta parte. Se poate specula: poate ca unul dintre partide
(PD-L) nu este asa de apropiat de PSD pe cat este celalalt (PNL), dar
aceasta analiza cere un efort masiv de documentare - caci intelegerile
de acest gen se stabilesc mai putin intre partide si mai mult intre
diverse tabere din PD-L si PNL si diverse tabere din PSD -, care, cred,
nu merita sa fie facut.
Am obtine doar un tablou de griuri
echivoc. Iar ceea ce e scandalos, din punctul meu de vedere, este
tocmai echivocul vizibil si fara convocarea tuturor detaliilor. Ca PSD
nu simte nimic rusinos in a fi folosit si apoi lepadat, e treaba lor.
Onoarea liderilor acestui partid este, de multa vreme, o gluma.
Intrebarea este de ce si PD-L, si PNL fac acest joc dublu?
Motivul
ar putea fi de ordin pragmatic. PSD are totusi o mare pondere
parlamentara si fara voturile sale nimic serios nu poate fi trecut prin
Parlament. In acelasi timp, si PD-L, si PNL simt ca electoratul pe care
si-l disputa nu ar vedea cu ochi buni un asemenea aranjament. Una peste
alta, ingrijorarea pesedeilor cu privire la numarul de voturi pe care
partidul lor l-ar putea aduna ar trebui cuplata cu ingrijorarea pentru
faptul ca PSD are o asemenea imensa rata de respingere. Asa se face ca
PSD a ramas dezirabil pentru o relatie la lumina zilei numai pentru un
partid imoral pana in maduva oaselor, precum cel al dlui Voiculescu.
In
orice caz, cred ca si PNL, si PD-L gresesc profund jucand, poate in
masuri diferite, acest „cache-cache“ smecheresc si vinovat. Idealul
unei politici de caracter este atat de indepartat, iar lehamitea unui
popor care crede tot mai mult ca toti politicienii sunt la fel e tot
mai mare.
Sever Voinescu - Cotidianul