Nu, de asta data nu voi scrie despre acele vremuri pe care unii dintre noi le-au trait intens, cand taranilor li se luau caii si carutele din batatura, cand colectivizarea la comanda se indeplinea conform planului ocupantilor marxisti ai Romaniei. Desi ne reamintim cu durere de acele vremuri cand sute de mii de intelectuali si tarani si-au pierdut viata sau au fost privati de libertate zeci de ani de viata in inchisorile comuniste, vom cauta in traista cu amintiri pe care generatii de romani o poarta inca acele subiecte despre care nu rare ori refuzam sa discutam.
Cu ceva timp in urma, ma aflam intre romani intr-o locatie pe care unii dintre cititorii din Chicago o vor ghici cu relativa usurinta, un loc unde acel faimos grup numit in gluma de un proeminent membru ,,clubul mincinosilor“ se aduna sambata la un pahar de vorba, si am asistat la o conversatie cu totul deosebita. Se depanau amintiri din timpul comunismului cand fiecare trebuia sa se descurce intr-un fel sau altul. Am ascultat povestiri din acele vremuri retraind pentru cateva momente sentimente de mult uitate. De la institutia ,,statului la coada“ cand nu stiai langa cine stateai sau cine asculta ce vorbesti cu vecinul, la acele faimoase specialitati de gaina numite adidasi (ghiarele de pui, pentru cine nu stie) la povestea salamului cu soia, la felul in care dupa cum il tinea buzunarul, dar mai ales dupa cum avea ,,conectii“, fie la macelar fie la un magazin sau altul, la mult faimoasa cutie cu pile necesara oriunde.
Si asa din poveste in poveste am retrait experienta fiecaruia de la felul cum erau carate mezeluri la ministere de catre ,,contrabandistii de ocazie“ la straita de boabe furata zilnic de la C.A.P., la strecurarea peste lege a unei masini in tara sau a obtinerii unor avantaje pentru institutia de stat la care lucrau la zilele de corvoada voluntar obligatorii.
Intors in timp pentru cateva momente am avut imaginea castronului de aluminiu cu arpacasul mirosind a slanina ranceda pe care il primeam prin vizeta insotit de complimentul temnicierului furios intors de la munca voluntara la strans de cartofi. ,,Mananca tradatorule sa te ingrasi ca porcul ca noi mergem sa muncim pentru voi“. (Gherla, 1972).
In drum spre casa, hotarat sa scriu acest articol, amintirile m-au dus inapoi spre ceea ce in mintea mea a ramas cea mai mare umilinta pe care am suferit-o personal in timpul celor 28 de ani traiti in Romania. Eram in iarna anului ‘77, cu putin inainte de Craciun, cand din motive de ,,dosar“ nu mai puteam lucra pe teritoriul Bucurestilor si munceam la o unitate de mecanizare a agriculturii unde prin conectii te puteai inscrie pe o lista la cantina pentru ceva carne proaspata de porc.
Nu mai tin minte pretul dar satui de stat la coada am hotarat sa ma inscriu cu un sfert de porc. Ambalat in sac, am carat porcul cu sacul pana la prima line de autobuz la centura Bucurestiului si apoi din autobuz in autobuz pana la locul unde se mai afla statuia lupoaicei cu cei doi gemeni, inainte de a fi fost mutata in Piata Romana dupa 89.
De acolo, pe Zambaccian, pana la Statuia Aviatorilor, cale buna cam de un kilometru trecand prin fata catorva ambasade si resedinte diplomatice, iar sacul a devenit parca din ce in ce mai greu. Vedeam umilinta cu propii mei ochi. Treceam cu rusine prin fata acelor cladiri a santinelelor de la poarta recunoscand ca eram unul dintre cei multi impinsi la un sistem de viata de care imi era rusine. Ajuns acasa nu am mai avut puterea sa ma bucur ca pentru un timp relativ scurt nici eu si nici parintii mei nu mai trebuia sa stam la coada la carne .
Au trecut anii, insa privind in urma vedem cat de adanci sunt radacinile amintirilor din comunism si in faptele zilelor noastre. De la ,,a se descurca“ fiecare cum poate la sistemul corupt de acum, a fost doar un pas. Purtam social cu noi obiceiuri si rele pe care nimeni nu le poate nega. Mostenirea comunista continua sa ne bantuie inca de la nerezolvatele probleme de propietate la gandirea mitei, la istorica nedreptate care inca desparte bisericile surori ortodoxa si greco-catolica.
Acum, in plina deschidere a campaniei electorale pentru alegerile locale, noua - celor ce traim in afara Romaniei, nu ne ramane decat sa privim la televizor cu neincredere si din cand in cand sa mai scapam cate un ,,nu te cred mincinosule“, sau poate si mai rau, fiindca se stie ca de votat nu vom putea vota. Inca o data am fost dusi cu vorba timp de patru ani si legea a ramas tot in defavoarea votului nostru, mostenire de la Iliescu.
Dar fie si asa, amintirile din comunism ne dau poate unora dintre noi un punct de referinta si o speranta ca cel putin acum dupa peste 18 ani de asteptare, vom vedea si unele schimbari in meteahna trans partida de a spune una si de a face alta.
Oricum pentru noi cei din Statele Unite ale Americii avem si alternativa locala. Si fie ca suntem democrati sau republicani, romani independenti nu prea cred, fiindca se stie ca noi avem opinie, avem suficiente teme de deliberat. De la potentialul maririi taxelor, traditional parte a programului democrat, la continuarea politicii actuale, la situatia imigrantilor ilegali, la preturile benzinei si criza imobiliara care ne-a lovit pe prea multi dintre noi, sunt convins ca vom avea partea noastra de dezbatere pana in luna Noiembrie cand vor avea loc alegerile generale.
Dar sa nu uitam ca presedintia cat este ea de importanta nu reprezinta decat o parte din batalia pentru urmatorii doi ani de administratie fiindca lupta cea mai decisiva se da pentru locurile in Congres, atat Camera Reprezentantilor cat si in Senat.
Asadar romani-americani sa nu uitam ca cel putin in U.S.A. putem vota nestingheriti si prin posta iar daca vrem chiar si cu o luna inainte de alegeri.
Si nu uitati nici referendumurile locale care sunt bineinteles pe aceleasi buletine de vot si se desfasoara in aceleasi centre de votare cu alegerile generale, nu cum se practica in tara mama.
Si pentru ca ne-am reamintit de comunism, iata ca mi-am adus aminte si de ce am plecat din Romania pe 23 aprilie 1978! Am fugit de comunism si ne-am redobandit demnitatea intr-o tara cu un sistem democratic functional unde votul fiecaruia conteaza.
Dar trebuie sa recunoastem, oricat am dorit si ne dorim sa ajutam sau sa participam la schimbarea necesara in Romania, de fiecare data cand cerem ceva sau incercam sa venim cu o propunere constructiva, suntem ignorati. Si inca o data putem spune ca inca mai este foarte mult pana departe.
O tara cu pretentii de democratie dar care impiedica un sfert din cetatenii ei sa voteze la alegerile locale.Aceasta este Romania noastra de astazi.
Vasile Bouleanu - Comentator Independent