Cum invatam sa traim altfel

In trei topuri mondiale, toate recente, Romania detine pozitii in coada Europei. Unul clasifica tarile dupa liberalitatile economice. Altul, dupa nivelul competitivitatii. Iar al treilea, dupa gradul de inovare; de fapt, dupa gradul de valorificare a inovatiilor in economie. Asa ca, inevitabil, datele privind bunastarea populatiei ne pozitioneaza – si intr-un al patrulea clasament, cel al standardului de viata – tot pe un loc codas.

Un lucru e cert: romanii, cu exceptia unei categorii instarite, inca nu traiesc bine. Iar clasa de mijloc, de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer, e abia in formare. Mai avem de asteptat pana cand clasa de mijloc va fi, pentru economia noastra, un motor performant care s-o impinga inainte.

Cand vom trai altfel? Nu stiu! Iar cine spune ca stie se lauda. De altfel, nici nu cred ca aceasta e intrebarea: „Cand?“ Ci cu totul alta: „Cum?“ E imposibil, astazi, sa prezicem cu exactitate nu ziua sau luna, ci macar anul in care vom trece pragul catre un alt nivel de viata, adaptat standardelor moderne. In schimb, e posibil sa invatam temeinic cum sa ne grabim, chiar daca incet, ca sa prindem trenul bunastarii.

Uniunea Europeana ne va da, desigur, o mana de ajutor. E insa nevoie sa ne ajutam si singuri. Si, mai cu seama, sa intelegem ca trenul bunastarii nu trece – si nici nu va trece – prin locurile postate in cozile celor trei topuri. Fiindca bunastare fara largi deschideri catre libertatile economice, fara competitivitate si fara inovatie nu exista.

Bunastarea e costisitoare. Nu doar bunastarea extrema, ghiftuirea ori caderea in mrejele viciului, cand platim si raul pe care ni-l facem singuri consumand in exces, ci si cea fireasca, echilibrata. Ar fi, poate, impotriva firii sa consideram ca oamenii muncesc si castiga bani numai ca sa-si achite notele de consum. Pentru ca nu traim doar ca sa consumam. Dar consumam ca sa traim. Iar ca sa putem consuma, tinand seama de nevoi, de placeri si de capricii, ca doar oameni suntem, sunt cerute doua conditii. Ambele esentiale.

Prima: sa castigam bani. Desigur, bani sanatosi, scosi din munca performanta, cu care sa acoperim cererea de consum.

A doua: sa gasim pe piata o oferta indestulatoare, desigur diversificata. Oferta care sa corespunda cererii noastre de consum.

Fara cele doua conditii, care sa fie indeplinite simultan, cercul consumului nu se inchide. Putem sa avem bani, chiar foarte multi, dar sa ramanem cu ei in buzunar (sau in contul de la banca) daca oferta pietei este neindestulatoare. Sau necorespunzatoare structural si calitativ.

Pentru consumator, importanta e solvabilitatea. Acoperirea cu bani a cererii de consum. Problema grea. Traim insa intr-o lume care a capatat viteza de reactie si gaseste repede solutii.

Plecam de la un adevar spinos: astazi, pe planeta, sunt putine acele familii care reusesc, din veniturile curente si din economisire, sa-si asigure dintr-o data toate cheltuielile de consum, inclusiv pe cele pentru casa, pentru confort. Asa ceva numai familiile bogate pot sa-si permita.

Dar celelalte familii, care alcatuiesc grosul populatiei lumii? Ele cum se descurca? Daca ar miza numai si numai pe veniturile curente, plus banii economisiti, raspunsul ar fi ca...in nici un caz nu le-ar ajunge banii si ca nu s-ar descurca. Realitatea e insa alta. In tarile dezvoltate, cu deosebire, fenomenul extinzandu-se si in tarile in dezvoltare, au fost deschise larg usile celui mai tentant dintre toate fondurile de finantare a consumului si a investitiilor pentru locuinte: creditul.

Povara se imparte. Familia, din veniturile curente, isi plateste facturile pentru consumul de zi cu zi. Si, desigur, economiseste. Iar pentru plata celorlalte facturi, de la casa la automobil si alte bunuri de folosinta indelungata, se imprumuta. De la banci, fireste. Atentie insa: bancile isi conditioneaza creditarea de o anumita bonitate. A aparut, iata, o noua unitate de masura: bonitatea.

Posibilitatea unei persoane sau a unei familii de a acoperi, cu garantii certe, un imprumut cerut bancii. Pentru ca nici o banca nu-i va da cuiva un credit pentru satisfacerea poftei de consum in schimbul unei simple cereri. Il va intreba obsedant cum sta cu pofta de munca. Mai mult, ii va verifica bonitatea, ii va cere acte din care sa reiasa ca are un venit indestulator, ca sa-si poata plati ratele si, totodata, sa-i ramana o suma optima pentru consumul curent. Si, in plus, ii poate pretinde sa aiba si ceva economii pentru a plati un avans la casa pe care vrea sa si-o construiasca sau la bunurile de consum pe care vrea sa si le cumpere pe datorie.