Lumina Crestinului: Din mijlocul desertului
Iti trebuie ceva timp ca sa poti intelege cum comunica oamenii care isi duc viata de zi cu zi in desert. Radioul, televizorul, retelele telefonice sunt departe de pustietatea in care intamplarile vietii lor se scurg una dupa alta. Sunt departe de ceea ce simt si exprima acesti oameni, prin traditia solid inradacinata in pamantul ars al desertului.
Peste vremurile si trairile oprite undeva, in istorie, misionarii nostri incearca sa astearna crampeie de modernitate - posibilitati si instrumente noi de comunicare.
Tribul Gabra din desertul Chalbi al Kenyei si-a creat in timp un sistem propriu de comunicare. Asa ne-a spus parintele misionar Eugen Blaj, parohul Parohiei Maikona, aflata la marginea desertului din nordul Kenyei. „Salutul lor nu e asa de simplu ca al nostru. Noi terminam repede tot ce avem de spus unul altuia - buna ziua, buna ziua, ce mai faci, bine, dar tu, bine si gata. Pentru cei de aici, salutul inseamna schimbul de informatii de la ultimul moment in care au apucat sa se vada. De cele mai multe ori, se revad dupa cateva luni. Si atunci, in cele peste 30 de schimburi de replici, transmit noutati referitoare la familie, la coliba, la animale, la eventualele conflicte, daca au avut necazuri in urma ploilor si multe altele. Atunci e momentul in care se pun reciproc la curent cu evenimentele petrecute in familiile si clanurile lor“, mi-a spus parintele Eugen.
Parintele Eugen Blaj este apreciat, atat in Kenya, cat si in strainatate, pentru modul in care a stabilit contactele cu manyatele (satucurile de colibe) Yaa, locurile in care traiesc dabelas, acei intelepti care iau decizii sociale si rituale pentru toate cele cinci fratii ale tribului Gabra.
Impreuna cu parintele Eugen, am strabatut intr-o zi mai bine de 100 de km printre si peste bolovanii arsi de soare, pentru a duce o statie de emisie-receptie in manyata Yaa Shaarbana. La fel facuse, cu cateva luni in urma, pentru manyata Yaa Gaara. Si roadele s-au aratat imediat. Cei de acolo au aflat ca parintele misionar roman face gradinite prin alte manyate. „De atunci, tot imi trimit mesaje prin statie ca ma asteapta sa vin sa discut cu ei proiectul unei gradinite in Yaa Gaara“, imi marturiseste zambind parintele Eugen.
Contactul cu dabelas din Yaa Shaarbana a fost unul foarte diplomatic. Nu am avut voie sa intram in manyata, am ramas la marginea ei, intr-o coliba mica, facuta din nuiele de acacia, pe care ei au numit-o „gradinita“. Acolo, stand in cerc, pe pietre, le-am aratat aparatul, le-am explicat cum functioneaza, parintele Eugen le-a spus ce conditii se impun la utilizarea aparatului, apoi cei doi reprezentanti ai manyatei ne-au cerut ragazul de a discuta si cu ceilalti dabelas din manyata pentru ca apoi sa ne spuna daca vor lua sau nu aparatul. Pret de un sfert de ora, am asteptat in tacere. In cele din urma, decizia inteleptilor din manyata ne-a bucurat - statia de emisie receptie a ramas la ei. „Eram sigur. Au nevoie de statia asta. Daca ai asculta transmisiile lor, ai crede ca asculti un buletin de stiri! Afli totul, cine s-a nascut, cine a murit, cum stau cu animalele, care manyata a migrat din cauza conflictelor, ce masuri de precautie sa-si ia, daca se anunta vreun pericol! Aici n-avem televiziune prin cablu, n-avem radio FM si nici telefonie mobila!“ mi-a spus atunci parintele Eugen Blaj.
Am parasit Yaa Shaarbana lasandu-i pe dabelas, la umbra colibei de acacia, sa descopere taina dialogului la distanta, cu semenii lor. Prin desertul Chalbi, acum se aude vantul care bate intruna si, din cand in cand, o statie de emisie-receptie...
Ninel Berneaga